Gimnastele junioare din echipa României s-au clasat pe locul 8 la Campionatele Europene de la Rimini
Publicat de Claudiu Dobrescu, 4 mai 2024, 09:24
Ieri în faza calificărilor la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini (Italia) au participat și junioarele României.
Echipa țării noastre este compusă din: Anamaria Mihăescu, Alexia Blănaru, Neli Papana, Ariana Cotu și Adelina Ionescu.Gimnastele juniore au terminat competiția pe echipe pe locul opt, cu un total de 142.063 puncte.
Locurile pe podium au fost câștigate de Franța (155.763), medalii de aur, Italia (153.527), medalii de argint și Belgia (148.662), medalii de bronz.
La individual compus, cel mai bun punctaj al junioarelor noastre a fost obținut de Anamaria Mihăescu (47.966), care s-a clasat pe locul 14.
Elena Colas a cucerit aurul (Franța), Giulia Perotti (Italia) a intrat în posesia medaliei de argint, iar bronzul a revenit unei alte sportive din Franța, Maiana Prat.
Anamaria Mihăescu s-a calificat în finalele la sărituri și la bârnă (12.800/12.700), iar Alexia Blănaru, la bârnă (12.400).
Text -Claudiu Dobrescu / Foto FRG – EMILIA NICOLAE