Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Publicat de Doina Sirbu, 24 aprilie 2024, 10:05
Excelența în cultură a fost premiată și anul acesta pe scena Teatrului Odeon. Gala Premiilor Radio România Cultural, singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România, a avut loc luni, 22 aprilie, în prezența unui public numeros, a mai multor personalități culturale și a Președintelui Director General al Radio România, Răzvan Ioan Dincă, cel care i-a înmânat premiul, însoțit de un emoționant laudatio, unuia dintre câștigătorii premiilor speciale, actorul Virgil Ogășanu care a primit Premiul pentru întreaga activitate.
Premiul de excelență i-a revenit scriitoarei Gabriela Adameșteanu, iar premiul Lux Mundi i-a fost oferit pianistei Sînziana Mircea.
Diplomele galei, adevărate opere de artă, au fost desenate de pictorul Ștefan Câlția. Actorii Andi Vasluianu și Elvira Deatcu au prezentat evenimentul. Trupa Trei Parale a fost îndelung aplaudată pentru călătoria sa sonoră în cadrul spectacolului.
Laureații ediției a XXIII-a sunt:
Câștigătoare la categoria Proză este Simona Antonescu, pentru Chiajna din Casa Mușatinilor, Editura Polirom, 2023;
La categoria Poezie: Radu Vancu, pentru Kaddish, Casa de Editură Max Blecher, 2023;
La categoria Teatru: regizorul Erwin Șimșensohn, pentru proiectul managerial de la Teatrul de Stat Constanța, care a revitalizat trupa și viața culturală a orașului;
La categoria Film: Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, în regia lui Radu Jude;
La categoria Arte vizuale: după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după (4 mai – 30 noiembrie, Cazarma U, Timișoara). Un concept expozițional dezvoltat de Sorina Jecza (Fundația Triade) și Attila Kim;
La categoria Știință: Asociația Blondie, care a organizat 200 de zboruri de tip ambulanță aeriană pentru 600 de copii care nu puteau fi tratați în România;
La categoria Muzică: Trei parale, pentru dublul L.P România. 100 de minute, o remarcabilă incursiune sonor, arheologică în muzica autohtonă de la jumătatea secolului al XIX-lea;
La categoria Educație: Compania Ascendia, pentru realizarea și dezvoltarea platformei LIVRESQ – locul în care profesorii și elevii găsesc lecții interactive, manuale școlare și cursuri e-learning realizate de către contributori.
Juriul final a fost alcătuit din: Bogdan Ghiu – publicist, Luminiţa Corneanu – critic literar, Radu Croitoru – manager Radio România Cultural, Adina Dragomir – redactor şef Radio România Cultural, Cristian Marica – redactor şef Radio România Cultural.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Radio România