Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol (30,6 km)

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 aprilie 2024, 17:12
CNAIR a transmis, astăzi, la ANAP documentația de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție), informează Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Noua autostradă va asigura, prin nodul Cumpăna, legătura Autostrăzii București-Constanța (A2) și a Centurii Constanța (A4), cu sudul litoralului românesc (în apropiere de Mangalia) și va reprezenta o alternativă modernă la DN 39 (drum național foarte aglomerat în perioada sezonului estival).
Traseul Alternativei Techirghiol va facilita accesul la localitățile Agigea, Topraisar, Techirghiol, Eforie, Tuzla, 23 August.
Redactor online – Daniel Țăndăreanu