Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi închis pe un sector din A2, București – Constanța
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 aprilie 2024, 15:20
Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța, pe sectorul cuprins între km 11+700 și km15+500, în perioada 18.04.2024, ora 23:00 – 19.04.2024, ora 04:00, pentru lucrări de turnare benzi beton.
Potrivit CNAIR, în intervalul în care circulația rutieră va fi restricționată, șoferii care vor circula pe Calea 1, București – Constanța, vor circula pe rmătoarea variantă ocolitoare:
Bulevardul Theodor Pallady – A2, nod rutier km12+000 – DN Centura București – DN 3, Fundulea – A2, Constanța.
De asemenea, cei care vor circula pe Calea 2, dinspre Constanța către București vor utiliza următoarea rută:
A2 – nod rutier km 15+000 – DJ 301, Cernica – DN Centura București.
Redactor – Daniel Țăndăreanu