CONSTANȚA: Lucrări pe bulevardul Aurel Vlaicu și strada Ion Adam. Când vor fi terminate
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 aprilie 2024, 14:03
Străzile orașului Constanța sunt brăzdate de nenumărate șanțuri neacoperite corespunzător și de zone cu asfalt decopertat, care îngreunează circulația și provoacă daune autovehiculelor.
De multe ori, lucrările sunt blocate în acest stadiu mai mult de o săptămână.
Două astfel de situații sunt întâlnite, în aceste zile, pe bulevardul Aurel Vlaicu, aproape de intersecția de la vaporaș și pe strada Ion Adam, unde carosabilul este traversat de zeci de șanțuri.
Constantin Racu, șeful Serviciului Tehnic de Inspecție a Drumurilor, din cadrul societății Confort Urban, ne-a declarat că situația de pe Aurel Vlaicu va fi remediată astăzi, până la ora 16.00.
În cazul străzii Ion Adam, însă, nu există un termen previzibil de refacere a carosabilului, astfel încât șoferii vor circula în continuare, în condițiile descrise, o perioadă de timp nedeterminată.
În ambele cazuri, este vorba de lucrări efectuate de RAJA SA, ne-a mai declarat reprezentantul Confort Urban.
Redactor – Bogdan Comșa / redactor online – Daniel Țăndăreanu