Echipa masculină CSM Constanța a promovat în Superliga Națională a Campionatului Național de tenis de masă
Publicat de Claudiu Dobrescu, 9 aprilie 2024, 08:05
Echipa masculină de tenis de masă de la CSM Constanța și-a îndeplinit primul obiectiv asumat: promovarea în Superliga Națională a Campionatului Național pe echipe.
Sâmbătă 6 aprilie la Cluj Napoca au avut loc meciurile din barajul de promovare în Superligă.
Competiția s-a desfășurat în sistem tur-retur, ambele meciuri jucându-se în sala Clubului Sportiv Lamont, împotriva CS Politehnica Cluj-Napoca.
CSM Constanța a câștigat ambele partide cu 3-0 și face pasul în elita tenisului de masă românesc.
Echipa CSM Constanța este formată din sportivii: Cristian Chirița, Cristian Grigore, Paul Mladin, Bogdan Iacob și Victor Carabaș. Antrenor principal este Cristian Grigore.
Text -Claudiu Dobrescu / Foto CSM CONSTANTA