Județul CONSTANȚA: Șofer reținut de polițiști, după ce a fost prins de două ori la volan fără permis
Publicat de Adina Sîrbu, 2 aprilie 2024, 13:49
Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiștii constănțeni. Un șofer din Valu lui Traian a fost reținut, fiind bănuit de două infracțiuni de conducere a unui autovehicul fără permis.
La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Alexandru Odobescu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a prezentat un permis de conducere fals, care ar fi fost emis de autoritățile dintr-o altă țară. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 13.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Albatros, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Tot luni, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 23 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Astfel, la data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, bărbatul ar fi fost depistat, de polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian, în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
La data de 25 martie a.c., în jurul orei 01.00, bărbatul ar fi fost depistat, de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Soveja, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Sursă: IPJ Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu