Versurile lui Nichita Stănescu vor răsuna duminică, pe scena constănțeană, într-un spectacol cu intrare liberă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 martie 2024, 13:41
În această duminică, pe 31 martie, când se împlinesc 91 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, actorii Teatrului pentru Copii și Tineret Căluțul de Mare din Constanța vor susține un spectacol în memoria poetului, intitulat SUNTEM CEEA CE NE AMINTIM.
Spectacolul educativ, în regia lui Aurel Palade, va începe la ora 12:30, iar accesul în sală este gratuit.
În distribuție îi vom vedea pe actorii Daniela Vlad, Narcisa Hanganu, Claudia Brădescu, Cătălina Oțeleanu, Tiberiu Roșu, Rovena Paraschivoi, Ion Ciolan, Grațian Prisacariu.
Redactor – Silvia Pascale / redactor online – Daniel Țăndăreanu