Particule de praf de origine sahariană deasupra României

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 martie 2024, 07:27
Meteorologii avertizează asupra pătrunderii unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României.
„În perioada 27 martie, ora 12 – 28 martie, ora 22, circulaţia aerului se va menţine predominant sud-vestică şi va favoriza pătrunderea unei masei de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României, concentraţii mai mari urmând a se înregistra în regiunile sud-vestice, sudice şi estice”, anunţă, miercuri, ANM.
În noaptea de joi spre vineri, masa de aer încărcată cu particule de praf va depăşi aria geografică a României şi se va regăsi deasupra Mării Negre şi Ucrainei.
Meteorologii precizează că ploile se vor semnala în special în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul teritoriului.
Depunerile de praf vor putea fi observate în special în zonele şi intervalele cu ploaie, a informat ANM.
Redactor – Daniel Țăndăreanu