Naționala de fotbal a României U19 a fost învinsă în primul meci din Turul de Elită U19

Publicat de Claudiu Dobrescu, 21 martie 2024, 06:15
Naţionala de fotbal sub 19 ani (U19) a țării noastre, pregătită de selecţionerul Adrian Dulcea, participă în perioada 20-26 martie la meciurile Turului de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea turneului final EURO U19.
Toate partidele de calificare se dispută în Croația.”Tricolorii mici” au fost învinşi ieri cu 2-0 de selecționata similară a Turciei.
Au marcat: Ayman Gulasi (82′) și Halil Ozdemir (90’+2)
ROMÂNIA: 1. Răfăilă – 2. Aioanei, 4. Tudose, 22. Şoptirean, 6. Borza (14. Moraru 87′) – 8. Raicu (20. Stancovici 79′), 5. Jalade-cpt., 7. Dulcea – 11. Mazilu (16. Rădulescu 79′), 9. Stan (19. Kodor 66′), 17. Caragea (10. Pop 66′). Selecţioner: Adrian Dulcea
TURCIA: 1. Ertas – 2. Yavuz, 4. Kayali, 15. Basyigit, 13. Arkan (3. Yilmaz 62′) – 8. Gezek, 6. Dagdeviren, 10. Uzun (18. Gulasi 72′) – 11. Bars (17. Bayram 62′) – 9. Yildirim (5. Sankaya 85′), 7. Inanoglu (19. Ozdemir 46′). Selecţioner: Soykan Basar
În următorul meci care este programat sâmbătă, România U19 va întâlni Germania U19, iar marţi 26 martie, tricolorii U19 jor juca împotriva Croaţiei U19.
Se califică la EURO U19 câştigătoarele celor şapte grupe de la Turul de Elită. Turneul final va fi găzduit de Irlanda de Nord în perioada 15-28 iulie 2024.
Naţionala României U19 a participat la două ediţii de Campionat European U19, în 2011 şi 2022. În 2025, turneul final EURO U19 va fi găzduit de România.
Text -Claudiu Dobrescu / Foto FRF