Meci dificil pentru CSM Constanța în Cupa României

Publicat de Catalin Donose, 20 martie 2024, 07:53
În optimile de finală ale Cupei României de handbal masculin, cel mai interesant meci este programat miercuri, de la ora 18, când CSM Constanța, deținătoarea trofeului va juca în deplasare cu Potaissa Turda.
Iată mesajul clubului constănțean pentru suporteri: “Începem o nouă campanie în Cupa României Râureni, cu gândul de a ne apăra trofeul câștigat anul trecut! Sorții ne-au rezervat un adversar redutabil în optimile de finală. CSM Constanța joacă, în manșă unică, în deplasare, cu una dintre rivalele din ultimii ani, AHC Potaissa Turda! Singurul duel din această fază a competiției între două echipe din prima jumătate a clasamentului Ligii Zimbrilor va fi și unul al orgoliilor. Un meci deschis oricărui rezultat, chiar dacă anul acesta, în campionat, handbaliștii noștri s-au impus cu 33-26 pe terenul turdenilor. Derby-ul sferturilor de finală din Cupa României se joacă miercuri, 20 Martie, în Sala Polivalentă “Gheorghe Barițiu” din Turda! Hai, Constanța!”
CSM Bacău s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la handbal masculin, după ce a învins-o pe CSM Sighişoara cu 26-21 (13-9), marţi, în deplasare.
Oaspeţii au controlat jocul de la un capăt la altul şi s-au impus fără probleme.
Lukasz Rogulski a marcat 5 goluri pentru învingători, iar Gabrielius Zanas Virbauskas şi Ionuţ Adrian Stănescu au reuşit câte 4. Portarul Tudor Stănescu a încheiat cu 15 intervenţii.
Cel mai bun marcator al gazdelor a fost Alexandru Ionuţ Căpăţână, cu 5 goluri.
CSM Bacău este a doua echipă calificată în sferturi, după CSM Focşani 2007.
Celelalte meciuri în optimi sunt: Politehnica Iaşi – Dinamo Bucureşti (20 martie), Steaua Bucureşti – CSU din Suceava (20 martie), Politehnica Timişoara – HC Buzău 2012 (22 martie), Minaur Baia Mare – CSM Vaslui (27 martie).
Partida CS Medgidia – CSM București a fost amânată pentru miercuri, 27 martie.
Cătălin Donose/Foto – Arhivă