CONSTANȚA: Din această seară se reia furnizarea căldurii și apei calde în Tomis II

Publicat de Adina Sîrbu, 20 martie 2024, 13:03
Locuitorii cartierului Tomis II din municipiul Constanța ar trebui să beneficieze din nou de apă caldă și caldură din această seară, ne-a informat dispecerul de serviciu al societății Termoficare Constanța.
Furnizarea agentului termic a fost oprită în urmă cu câteva zile, din cauza unei avarii, iar la reumplerea instalației a intervenit o nouă defecțiune, pe un segment de conducte vechi.
Situația îi afectează pe constănțenii racordați la 14 puncte termice din zonele Capela Militară, IPJ și Spitalul Militar.
Și Primăria Constanța a transmis un comunicat pe această temă:
Chiar dacă până acum au fost schimbate peste 50% dintre conductele care transportă agentul termic în municipiul Constanța, starea avansată de degradare a rețelei vechi încă mai produce pagube și neplăceri constănțenilor care ar trebui să beneficieze de apă caldă și căldură. Ultima avarie însemnată s-a produs seara trecută pe str. Nicolae Iorga, la intersecția cu b-dul Tomis. Prin urmare, nu se poate asigura deocamdată energie termică către următoarele puncte termice: PT 18, 19, 20, 22, 23, 24, 25, 42, 105, 107, 108, 112, 113, 114.
Echipele de intervenție ale societății Termoficare Constanța SRL au început încă de aseară lucrările de remediere a avariei, care au continuat și astăzi. Lucrătorii estimează că în cursul acestei seri conducta avariată va fi reparată și se va relua funizarea agentului termic către populație. De asemenea, în cel mai scurt timp posibil, carosabilul va fi asfaltat pentru a nu îngreuna circulația autobuzelor și autovehiculelor, mai ales că lucrările se realizează pe prima bandă de circulație.
Menționăm că acest tronson face parte din Etapa V a proiectului de reabilitare a conductelor din municipiul Constanța pentru care municipalitatea, împreună cu societatea de termoficare au depus la 1 februarie cereri de finanțare pe Fondul de Modernizare.
Redactor: Bogdan Comșa/ Redactor online: Adina Sîrbu