Ascultă Radio România Constanța Live

20 martie – Ziua internaţională a fericirii

fericire - foto - unsplash

Publicat de Doina Sirbu, 20 martie 2024, 10:11

Ziua internaţională a fericirii este celebrată, anual, la data de 20 martie. A fost proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 66/281 din 12 iulie 2012, potrivit www.un.org.

Pentru ediţia din acest an a Zilei internaţionale a fericirii, site-ul oficial al evenimentului, happynessday.org, propune sloganul „Mai fericiţi împreună” („Happier Together”). „În vremuri de incertitudine şi conflict, motto-ul din acest an ne reaminteşte că fericirea de durată provine din sentimentul conexiunii cu ceilalţi şi din apartenenţa la ceva mai mare”, arată sursa menţionată.

Chiar dacă lumea în prezent se confruntă cu numeroase dificultăţi şi, de multe ori, nu putem putem schimba cursul evenimentelor, stă în puterea noastră să alegem cum răspundem actualelor provocări. Patru simple activităţi pot aduce o schimbare pozitivă atât nouă, cât şi celorlalţi.

În ziua de 20 martie, organizatorii ne propun să oferim complimente şi comentarii pozitive unui număr cât mai mare de oameni. În al doilea rând, suntem încurajaţi să ascultăm cu atenţie şi înţelegere ce au ceilalţi de spus, fără să îi judecăm. Relatarea unui fapt pozitiv şi încurajator îi poate inspira pe cei din jur, ajutându-i să treacă mai uşor peste problemele personale. Nu în ultimul rând, oferirea susţinerii noastre pentru un prieten, un membru al familiei sau un coleg aflat la nevoie poate, de asemenea, să ne sporească sentimentul de împlinire şi fericire.

Ziua internaţională a fericirii poate fi sărbătorită şi prin promovarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de ONU în septembrie 2015. În cadrul acesteia se regăsesc cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, printre care se află eradicarea sărăciei extreme, accesul universal la educaţie şi la sănătate, reducerea inegalităţilor, combaterea încălzirii climatice.

În ziua de 20 martie 2023, a fost dată publicităţii o nouă ediţie a clasamentului World Happiness Report (Raportul Mondial al Fericirii). Raportul, care a analizat de această dată şi efectele generate de pandemia de coronavirus asupra bunăstării oamenilor, este alcătuit în fiecare an, de oameni de ştiinţă din Statele Unite, în baza unor sondaje de opinie realizate de Gallup Institute.

Finlanda a fost declarată ţara cu cea mai fericită populaţie din lume pentru al şaselea an consecutiv, fiind urmată de Danemarca, Islanda, Israel, Ţările de Jos, Suedia, Norvegia, Elveţia, Luxemburg şi Noua Zeelandă.

România se află pe locul al 24-lea (scor 6,589), în creştere cu patru poziţii faţă de anul 2022, când s-a clasat pe locul al 28-lea (scor 6,477).

Autorii raportului afirmă că fericirea oamenilor s-a menţinut „remarcabil de rezilientă” în pofida pandemiei de COVID-19. Raportul, publicat începând din 2012, foloseşte în principal sondaje de opinie în care oamenii sunt întrebaţi despre nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate în vederea evaluării se află Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie, pentru a se obţine în final un scor general.

Sonja Lyubomirsky, profesoară la Catedra de Psihologie a Universităţii din California, defineşte fericirea ca „trăirea bucuriei, mulţumirii sau a stării de bine, în combinaţie cu sentimentul că propria viaţă este bună, are sens şi valoare”, conform https://sonjalyubomirsky.com/. Potrivit cercetătoarei americane, fericirea de durată este posibilă şi poate fi susţinută prin practicarea anumitor strategii şi obiceiuri. De exemplu, ţinerea unui jurnal care să ne ajute să ne numărăm binecuvântările şi momentele care ne-au adus linişte, pace şi armonie interioară. Gândirea pozitivă despre propria persoană, altruismul şi generozitatea, afirmarea valorilor în care credem şi savurarea senzaţiilor plăcute contribuie, de asemenea, la obţinerea fericirii în mod constant.

Potrivit psihologului american de origine maghiară Mihaly Csikszentmihalyi, o trăire este cu adevărat satisfăcătoare în prezenţa unei stări a conştiinţei pe care el a numit-o „flux”. În starea de flux, individul este absorbit de activitatea sa, moment în care trăieşte un sentiment profund de bucurie, creativitate şi implicare completă.

Pe de altă parte, în istoria gândirii nu au lipsit opiniile potrivit cărora fericirea este un ideal utopic. Psihiatrul Thomas S. Szasz considera că „fericirea este o condiţie imaginată, pe care cândva cei vii o atribuiau celor morţi, iar în prezent adulţii o atribuie copiilor, iar copiii adulţilor”, potrivit oxfordreference.com.

La rândul său, etologul basarabean Dorian Furtună afirmă că fericirea este un mit, un construct cultural. De aceea, fericirea nu poate fi trăită, ci doar imaginată, iar căutarea unei fericiri constante de-a lungul vieţii sfârşeşte în dezamăgire din cauza intangibilităţii ei. Cea mai indicată „terapie pentru starea de bine e să nu pretinzi mitica fericire, ci să îmbrăţişezi şi să trăieşti cu frecvenţa zilelor satisfacţiile, bucuriile, plăcerile, mulţumirile şi sentimentele atât de lumeşti, atât de triviale şi, totodată, atât de reale”, scrie Dorian Furtună la iluziafericirii.com/

Iniţiativa de a marca o zi internaţională a fericirii i-a aparţinut lui Jayme Illien, consilier în cadrul ONU şi membru al organizaţiei ”Economişti pentru pace şi securitate”, un ONG afiliat ONU.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România