Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: 16.000 de arbori și arbuști, plantați într-o singură zi

CONSTANȚA: 16.000 de arbori și arbuști, plantați într-o singură zi

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 martie 2024, 13:26

Un număr de 370 de voluntari au dat viață unei noi păduri urbane, de 16.000 de arbori, arbuști și puieți, din 15 specii distincte, pe Bulevardul Aurel Vlaicu, vizavi de magazinul Metro, sâmbătă, 16 martie.

Acțiunea de plantare a fost organizată în cadrul programului „România plantează pentru mâine“, cea mai mare inițiativă privată de plantare din România, inițiată de OMV Petrom, și continuă angajamentul de regenerare urbană din municipiul Constanța inițiat de Asociația Act for Tomorrow și Primăria Municipiului Constanța, prin programul „Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța“. Valoarea arborilor este de peste 30.000 de euro, iar pentru întregul proiect au fost alocați 55.000 de euro din sursă privată, constând în achiziția arborilor și tutorilor pentru susținerea acestora, pregătirea terenului, organizarea evenimentului cu voluntari, mentenanța pentru primul an de proiect.

Participanții au dat viață unui nou spațiu verde, de 8.500 mp, care va reprezenta o oază de biodiversitate și un loc de relaxare, recreere și socializare pentru constănțeni. Arbori, arbuștii și puieții vor fi lăsați să crească aproape natural, fără intervenții majore. Această abordare va accelera creșterea acestora, reducând timpul necesar ca arborii să ajungă la maturitate, și va permite dezvoltarea unei păduri cu o vastă biodiversitate, capabilă să absoarbă mai mult dioxid de carbon decât pădurile tradiționale. Printre speciile plantate se regăsesc: arbori – Stejar, Ulm, Frasin, Tei, Arțar, Mesteacăn, Paltin de câmp, Mojdrean, Păducel, Vișin, Koleuteria, Lemn Câinesc, Nuc; arbuști – Forsythia, Liliac alb și roz, Ilex, Spiraea, Chaenomeles, Photinia, Lavandă, Caprifoi, Salcâm galben, Iasomie, Cotoneaster, Hibiscus.

Tot sâmbătă, voluntarii au plantat și două zone cu lavandă și photinia, care vor aduce mai multă culoare pădurii proaspăt plantate. Un element de noutate în realizarea acestei păduri îl constituie și o regenerare a arborilor crescuți în orașul Constanța. Astfel, în cadrul proiectului de regenerare a spațiului verde de la Palatul Copiilor, au fost recoltați peste 3.000 de arbori maturi și arbusți, care au fost plantați, ulterior, în cadrul evenimentului de sâmbătă.

În cadrul evenimentului au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța, Gărzii de Mediu Constanța, sute de voluntari constănțeni care își doresc un oraș mai verde, angajați din companiile partenere, OMV Petrom, Fast Freight și Autonom, două echipe de cercetași, precum și voluntari din București. De asemenea, proiectul se bucură și de susținerea companiei RAJA, care asigură suport direct echipei de mentenanță a proiectului.

„Sâmbăta aceasta am făcut un nou pas pentru construirea unui oraș mai verde, în care natura devine un element-cheie în viața locuitorilor. Implicarea civică a constănțenilor ne-a depășit, încă o dată, așteptările și ne încurajează să continuăm să stimulăm participarea comunității în dezvoltarea armonioasă a zonelor incluse în cadrul programului strategic de regenerare urbană, precum cea de la Palatul Copiilor Constanța, aflată în plin proces de transformare. Vom continua eforturile pentru a multiplica astfel de inițiative, în cât mai multe locații din Constanța, pentru ca, astfel, să creștem suprafețele de spațiu verde la nivelul municipiului, să le revitalizăm pe cele existente și să dezvoltăm un oraș verde și sustenabil. Avem, deja, alte zone identificate pentru a le regenera în perioada următoare“, a declarat Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța.

Mini-pădurile urbane sunt o soluție ideală de infrastructură verde în orașele cu spații verzi limitate. Beneficiile unei păduri urbane includ îmbunătățirea calității aerului, reducerea temperaturilor, absorbția zgomotului, creșterea biodiversității și promovarea conservării apei și a solului. Mai mult, studiile au arătat că accesul la astfel de spații verzi poate avea un impact pozitiv asupra sănătății locuitorilor din mediul urban, prin stimularea activităților fizice în aer liber și reducerea stresului, contribuind, totodată, la stimularea coeziunii sociale în comunități.

Prima pădure urbană din Constanța, din zona Inel 2, plantată de Asociația Act for Tomorrow, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța și OMV Petrom, numără 2.000 de arbori dintr-un mix de 14 specii și 750 de arbuști, și se întinde pe o suprafață de 0,2 ha. Spațiul este prevăzut cu flori ornamentale, alei pavate și zone de relaxare. Pe termen mediu, locuitorii se vor bucura de mai multe facilități în acest spațiu verde: un teren de sport multifuncțional, o pictură murală, o pistă de alergat, o pajiște urbană și un loc de joacă pentru copii.

Din 2024, companiile din județul Constanța sau care au activități economice în zonă pot contribui la Fondul de Regenerare Urbană al Municipiului Constanța, înființat de Asociația Act for Tomorrow și Primăria Constanța, și dedicat proiectelor de împădurire și regenerare urbană, acțiunilor de voluntariat pentru mediu și activităților de educație ecologică desfășurate sub umbrela programului „Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța“. Actorii privați pot contribui atât prin declarația 177, până la finalul lunii iunie 2024, cât și prin legea sponsorizării din România.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:00

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat

În prima zi de Paște, până astăzi, 21 aprilie, ora 5.00, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a avut 288 de solicitări în județ....

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat
CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:55

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament

Un incendiu izbucnit a izbucnit luni dimineață, în jurul orei 03:00, într-un apartament de pe Aleea Orhideelor din Constanța. Focul a fost...

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament
”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:35

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit rapid cu nava SAR ARTEMIS, în cadrul unei operațiuni de evacuare...

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța
Județul CONSTANȚA: O femeie a decedat după ce a fost înjunghiată de concubinul său
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 14:17

Județul CONSTANȚA: O femeie a decedat după ce a fost înjunghiată de concubinul său

O tânără de 20 de ani din Cuza Vodă a fost înjunghiată mortal de concubinul său în prima zi de Paște. ”Procurorul de caz din cadrul...

Județul CONSTANȚA: O femeie a decedat după ce a fost înjunghiată de concubinul său
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 13:32

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:34

Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului

Duminică, 20 aprilie, este sărbătorită de Biserica Catolică Duminica Paștelui. Sfânta Liturghie este celebrată în Piața Sfântul Petru la...

Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze