MEDGIDIA: Cei mai frumoși ciobănești germani se întrec în competiția de pe stadionul „Iftimie Ilisei”
Publicat de Adina Sîrbu, 16 martie 2024, 12:05
Cea de-a doua ediție a „Concursului Internațional de Câini”, organizat în parteneriat cu CS Medgidia și Clubul Național de Ciobănesc German, se desfășoară, în acest weekend, pe Stadionul „Iftimie Ilisei” din municipiu.
Ieri, în cadrul aceluiași eveniment, a avut loc și un seminar pe tema problemelor de genetică ale rasei și evitarea acestora, organizat de CNCG.
La concursul destinat selecției pentru competiția mondială, arbitrat de internaționalul MR Robert Lang, participă exemplare din România, Serbia și Bulgaria.
Cei mai apreciați ciobănești germani sunt recompensați pentru excelență în dresaj și comportament, iar iubitorii uneia dintre cele mai inteligente rase de câini vor avea parte de numeroase surprize și premii.
Astăzi, pe podium, la rasa ciobănesc german cu păr lung, au urcat două femele, Elektra și Emma:
Sursă: CNCG/ Foto: Alpha Media/ Redactor: Adina Sîrbu