ALERTĂ ALIMENTARĂ: Produs contaminat cu Salmonella, retras dintr-un lanț de supermarketuri
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 martie 2024, 16:45
LIDL a anunțat vineri retragerea de la vânzare a unui lot de Nuggets cu pui, produsul fiind suspectat că ar fi contaminat cu Salmonella.
Producătorul GEKA a rechemat preventiv produsul „Culinea Nuggets cu pui 500 g” cu termenul de valabilitate 03.02.2025, din lotul cu numărul ED03.02.2024 049502204845, din motive de suspiciune de prezență a bacteriei Salmonella,.
Salmonella este cunoscută pentru capacitatea sa de a declanșa boli gastrointestinale severe, mai ales la grupurile vulnerabile precum tinerii, bătrânii, gravidele și persoanele imunodeprimate, potrivit alertei publicate pe site-ul Autorității Naționale Sanitară Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl, iar contravaloarea acestuia va fi restituită chiar și fără prezentarea bonului fiscal.
Redactor – Daniel Țăndăreanu