CONSTANȚA: O tânără fără permis s-a ales cu dosar penal, după ce a intrat cu mașina într-un gard și a părăsit locul accidentului
Publicat de Adina Sîrbu, 14 martie 2024, 17:31
La data de 14 martie a.c, în jurul orei 08.40, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie, de 22 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Egretei, din municipiului Constanța, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Aceasta a părăsit locul accidentului, fiind identificată ulterior.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, la fel ca și testul pentru prezența în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Sursă: IPJ Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu