TULCEA: Trei turiști au fost răniți, în timp ce se aflau la pescuit în Deltă
Publicat de Adina Sîrbu, 13 martie 2024, 17:34
Trei persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, după ce un copac s-a prăbușit peste barca în care se aflau la pescuit în Deltă, dar niciuna dintre ele nu a avut nevoie de spitalizare, a declarat directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, dr. Radu Sicinschi.
Incidentul s-a petrecut pe un canal din apropierea satului Crişan, iar în sprijinul celor trei persoane a intervenit o ambulanţă navală a SAJ.
Principala problemă a celor trei turişti în momentul în care a ajuns ambulanţa noastră navală a fost ca barca în care se aflau să nu se scufunde. Cele trei persoane prezentau mici escoriaţii şi nu au necesitat transport la spital, a precizat reprezentantul SAJ.
El a atras atenţia asupra faptului că atât pe malurile canalelor din Deltă, cât şi pe marginea drumurilor din judeţul Tulcea sunt foarte mulţi arbori care trebuie tăiaţi, fiind un pericol pentru siguranţa traficului. În plus, problema este că în Deltă vin foarte mulţi turişti, iar unii cu bărcile proprii, a mai spus medicul Radu Sicinschi.
Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativ SAJ Tulcea