Ascultă Radio România Constanța Live

Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligența Artificială

Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligența Artificială

Publicat de Adina Sîrbu, 13 martie 2024, 14:53

PE a aprobat miercuri Legea privind inteligența artificială, care garantează siguranța și respectarea drepturilor fundamentale și stimulează inovația.

Regulamentul, convenit în decembrie 2023 în cadrul negocierilor cu statele membre, a fost adoptat de deputații europeni cu 523 voturi pentru, 46 împotrivă și 49 abțineri.

El urmărește să protejeze drepturile fundamentale, democrația, statul de drept și sustenabilitatea mediului în fața sistemelor de IA cu grad ridicat de risc. Actul legislativ vizează și să încurajeze inovația și să asigure un rol de lider în domeniu pentru Europa. Regulamentul impune obligații în cazul inteligenței artificiale, în funcție de riscurile sale potențiale și de impactul preconizat.

Noile norme interzic anumite utilizări ale inteligenței artificiale care amenință drepturile cetățenilor, inclusiv sistemele biometrice de clasificare bazate pe caracteristicile sensibile ale persoanelor. Extragerea fără scop precis a imaginilor faciale de pe internet ori din înregistrările camerelor video cu circuit închis pentru a crea baze de date de recunoaștere facială se numără și ea printre utilizările interzise. Nu vor fi permise nici recunoașterea emoțiilor la locul de muncă și în școli, atribuirea unui punctaj social, sistemele de poliție predictivă (când acestea se bazează doar pe stabilirea profilului unei persoane sau pe analizarea caracteristicilor sale) și IA care manipulează comportamentul uman sau exploatează vulnerabilitățile oamenilor.

Folosirea sistemelor de identificare biometrică de către organele de aplicare a legii este în principiu interzisă, cu excepția unor situații enumerate în mod exhaustiv și definite în mod strict. Sistemele de identificare biometrică „în timp real” pot fi instalate doar dacă se respectă garanții stricte, de exemplu, dacă folosirea lor este limitată în timp și geografic și este aprobată în prealabil de o autoritate judiciară sau de un organ administrativ. Ele pot fi folosite, de pildă, pentru a căuta o persoană dispărută sau pentru a preveni un atac terorist. Folosirea acestor sisteme post-facto (sistemele de identificare biometrică „ulterioară”) este considerată un caz de utilizare cu grad ridicat de risc și este posibilă doar în virtutea emiterii unei autorizații judiciare legate de o infracțiune penală.

Textul prevede și obligații clare pentru alte sisteme de IA cu grad ridicat de risc, din cauza potențialului lor ridicat de a afecta negativ sănătatea, siguranța, drepturile fundamentale, mediul, democrația și statul de drept. Iată câteva exemple de utilizări ale IA care prezintă un grad ridicat de risc: infrastructura critică, educația și formarea profesională, serviciile publice și private esențiale (sănătatea, serviciile bancare etc.), unele sisteme folosite de organele de aplicare a legii, migrația și gestionarea frontierelor, justiția și procesele democratice (de exemplu, pentru a preveni influențarea alegerilor). Aceste sisteme trebuie să evalueze și să reducă riscurile, să mențină așa-numite „fișiere de jurnalizare” care permit înregistrarea automată a evenimentelor, să fie transparente și precise și să facă obiectul supravegherii umane. Cetățenii vor avea dreptul să depună plângeri în legătură cu sistemele de IA și să primească explicații despre deciziile bazate pe sisteme de IA cu grad ridicat de risc care le afectează drepturile.

Sistemele de inteligență artificială de uz general și modelele de IA de uz general pe care se bazează acestea trebuie să respecte anumite cerințe în materie de transparență, inclusiv legislația UE în domeniul drepturilor de autor și publicarea unor rezumate detaliate ale conținutului utilizat la antrenarea modelelor de IA. Modelele mai puternice pentru sistemele IA de uz general care ar putea prezenta riscuri sistemice vor trebui să respecte cerințe suplimentare, inclusiv privind evaluarea modelelor, evaluarea și reducerea riscurilor sistemice și raportarea incidentelor.

În plus, imaginile și conținuturile audio și video artificiale sau manipulate (de tip „deepfake”) trebuie să fie etichetate clar ca atare.

La nivel național va fi obligatoriu să se creeze spații de testare în materie de reglementare și să se organizeze testări în condiții reale. IMM-urile și companiile nou-înființate vor trebui să aibă acces la aceste instrumente pentru a dezvolta și antrena IA inovatoare, înainte de introducerea lor pe piață.

Coraportorul Comisiei pentru piața internă Brando Benifei (S&D, Italia) a declarat:

În sfârșit, avem prima lege obligatorie din lume privind inteligența artificială, pentru a reduce riscurile, a crea oportunități, a combate discriminarea și a aduce transparență. Datorită Parlamentului, practicile inacceptabile în domeniul IA vor fi interzise în Europa, iar drepturile lucrătorilor și ale cetățenilor vor fi protejate. Oficiul pentru IA va fi acum înființat pentru a sprijini companiile să înceapă să respecte normele înainte ca acestea să intre în vigoare. Ne-am asigurat că oamenii și valorile europene se află chiar în centrul dezvoltării IA.

Coraportorul Comisiei pentru libertăți civile Dragoș Tudorache (Renew, România) a declarat, la rândul său:

UE a obținut rezultate. Am legat conceptul de inteligență artificială de valorile fundamentale care stau la baza societăților noastre. Cu toate acestea, vom avea mult de lucru în afara legii IA în sine. IA ne va obliga să regândim contractul social în centrul democrațiilor noastre, al modelelor noastre educaționale, al piețelor forței de muncă și al modului în care se desfășoară operațiunile militare. Legea IA reprezintă un punct de plecare pentru un nou model de guvernanță construit în jurul tehnologiei. Acum trebuie să ne concentrăm pe punerea în practică a acestei legi.

Regulamentul este în prezent verificat de juriștii-lingviști și se preconizează că va fi adoptat înainte de sfârșitul legislaturii (potrivit procedurii de rectificare). Legislația mai trebuie adoptată formal și de Consiliu.

Ea va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial și va fi pe deplin aplicabilă la 24 de luni după intrarea în vigoare, cu următoarele excepții: interdicțiile referitoare la practicile interzise se aplică începând cu șase luni de la data intrării în vigoare; codurile de bune practici (nouă luni de la data intrării în vigoare); normele privind sistemele de IA de uz general, inclusiv guvernanța (12 luni de la data intrării în vigoare); și obligațiile pentru sistemele cu grad ridicat de risc (36 de luni).

Legea privind inteligența artificială răspunde direct propunerilor cetățenilor din cadrul Conferinței privind viitorul Europei (COFE), în special propunerii 12(10) privind consolidarea competitivității UE în sectoarele strategice, propunerii 33(5) privind o societate sigură și de încredere, inclusiv prin combaterea dezinformării și asigurarea faptului că oamenii dețin, în ultimă instanță, controlul, propunerea 35 privind promovarea inovării digitale, asigurând supravegherea umană și utilizarea fiabilă și responsabilă a IA, stabilind garanții și asigurând transparența, și propunerea 37(3) privind utilizarea IA și a instrumentelor digitale pentru a îmbunătăți accesul cetățenilor la informații, inclusiv al persoanelor cu handicap.

Textul documentului adoptat este disponibil aici.

Sursă: Serviciul de Presă al PE/ Foto: Pixabay/ Redactor: Adina Sîrbu

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România