FOTO/MURFATLAR: Restaurant amendat de OJPC cu 13.000 de lei
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 martie 2024, 14:32
În perioada 01.03.2024 – 15.03.2024, în conformitate cu programul de tematici proprii al Regiunii Sud-Est, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța desfășoară o serie de acțiuni de control, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în unitățile de alimentație publică și magazinele alimentare din mediul rural.
Cu această ocazie, s-a efectuat o verificare a SC Georgi – Beca Food SRL, cu punct de lucru – restaurant Noble din Murfatlar, Calea București, nr.52.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate următoarele sancțiuni:
– 3 amenzi contravenționale, în valoare de 13.000 lei
– 1 avertisment
– oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare neconforme în valoare de peste 1.900 lei.
– Oprirea temporară a prestării serviciilor de alimentație publică până la remedierea deficiențelor constatate
– Propunerea încetării practicii comerciale înșelătoare
Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Constanța, în timpul controlului, s-au referit la :
– Nu a prezentat registrul unic pentru punctul de lucru verificat
– În spatele vitrinelor frigorifice există gândaci morți și vii
– Coșurile de gunoi existente în blocul alimentar nu au capac și acționare la picior existând astfel riscul de contaminare a preparatelor culinare
– În vitrinele destinate răcirii băuturilor răcoritoare se depozitează materii prime și ciorbe gata pregătite fără elemente de identificare, fără respectarea vecinătăților și a temperaturii de depozitare
– Ustensile de bucătărie nerecomandate în alimentație publică și aflate în stare de degradare
– Se refolosesc ambalajele materiilor prime
– Vitrine frigorifice neigienizate, cu vopsea exfoliată și pete de rugină
– Aparatura de gătit prezintă depuneri de grăsime, praf și pete de rugină
– Pavimentul neigienizat
– Termograme necompletate din anul 2023
– Nu există protecție împotriva insectelor
– Practică comercială înșelătoare prin păstrarea în frigider a pastelor fierte contrar specificațiilor producătorului care menționează că după fierbere se amestecă cu sosuri și se servesc fierbinți
Redactor – Daniel Țăndăreanu