Ascultă Radio România Constanța Live

Ministerul Finanţelor a lansat varianta simplificată a aplicaţiei e-Factura

Ministerul Finanţelor a lansat varianta simplificată a aplicaţiei e-Factura

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 martie 2024, 11:41

Ministerul Finanţelor a lansat varianta simplificată a aplicaţiei e-Factura, în continuarea eforturilor de digitalizare şi simplificare a procedurilor fiscale, a anunţat instituţia.

Conform unui comunicat al MF, această iniţiativă are ca obiectiv principal creşterea accesibilităţii şi uşurinţei în utilizarea instrumentului pentru toţi contribuabilii din ţară.

Reprezentanţii ministerului susţin că versiunea îmbunătăţită vine cu o interfaţă intuitivă şi funcţionalităţi mai uşor de utilizat, astfel încât să se poată emite facturi în conformitate cu cerinţele fiscale într-un mod rapid şi eficient.

„Aşa cum am mai spus, fiecare îmbunătăţire adoptată a ţinut cont de nevoile semnalate de contribuabili. Am tot avut întâlniri cu reprezentaţii mediului de afaceri şi una dintre solicitările lor a fost aceasta. Versiunea simplificată a aplicaţiei e-Factura vine cu o serie de avantaje şi funcţionalităţi care vor face gestionarea facturilor mai uşoară şi mai accesibilă pentru toţi utilizatorii. Ne-am gândit în primul rând la cei aproximativ 670.000 contribuabili mici care trebuie să utilizeze sistemul şi au nevoie de o aplicaţie gratuită, intuitivă şi uşor de folosit. De asemenea, aplicaţia extinsă este acum disponibilă şi în limba engleză, urmând ca în perioada următoare să fie tradusă şi cea simplificată”, a explicat ministrul Marcel Boloş.

Printre caracteristicile cheie ale noii variante simplificate se numără: aplicaţia web de completare a facturii într-un format simplificat, care răspunde solicitărilor venite din partea microîntreprinderilor ce nu utilizează în mod curent elemente operaţionale complexe.

„A fost redesenată pentru a include automat ghidaje (i.e. codul tipului facturii este prestabilit la 380, codul monedei este exclusiv lei) şi bife pentru a afişa elementele de identificare obligatorii în funcţie de categoria de plătitor de TVA”, se menţionează în comunicat.

Totodată, au fost restrânse nomenclatoarele de TVA la cele utilizate frecvent pentru tranzacţii domestice şi incluse procentele de taxă sub format selectabil.

De asemenea, o nouă facilitate importantă adăugată sistemului este aplicaţia extinsă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenţi înregistraţi în scopuri de TVA ce au obligaţia de raportare a facturilor emise pentru livrări/prestări pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte eficientizarea interacţiunii cu utilizatorii finali, la 20 martie este organizat un nou webinar în care se pot adresa orice nelămuriri şi primi răspunsuri din partea experţilor din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală/Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare.

Ministerul Finanţelor reaminteşte că, în situaţia în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcţional timp de minimum 24 de ore, obligaţia de transmitere prevăzută la art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare (n.r. de la 1 iulie sunt 5 zile calendaristice) de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 08:04

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier grav, produs, în această dimineață, între un microbuz...

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism