Crește valoarea indemnizaţiei de şomaj
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 martie 2024, 10:36
Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) se majorează de la 1 martie, informează instituţia.
„Indemnizaţia de şomaj şi alte măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă aplicate de ANOFM care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) cresc de la 1 martie 2024. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), rata inflaţiei pentru 2023 este de 10,4%, astfel că ISR creşte de la 598 de lei la 660 de lei”, se arată într-un comunicat al ANOFM.
Drept urmare, indemnizaţia de şomaj, precum şi alte măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă, stabilite prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aplicate de ANOFM, se vor majora cu următoarele sume: indemnizaţia de şomaj va creşte cu 62 de lei lunar pentru fiecare persoană.
„Acest drept se calculează astfel: valoarea ISR în vigoare la data stabilirii indemnizaţiei de şomaj, la care se adaugă, după caz, o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei veniturilor care constituie baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare)”, se spune în comunicat.
Indemnizaţia de şomaj acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor şcolilor speciale pentru persoane cu handicap (50% din valoarea ISR, în vigoare la data stabilirii acesteia) va creşte de la 299 de lei la 330 de lei lunar.
Prima de inserţie acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni (de 3 ori valoarea ISR în vigoare la data încadrării) se va majora de la 1.794 lei la 1.980 lei.
Subvenţia acordată angajatorilor care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate (o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea ISR, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate) va avea o creştere lunară, pentru fiecare persoană încadrată, de la maximum 2.392 lei la maximum 2.640 lei.
Stimulentul financiar lunar acordat angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor (50% din valoarea ISR în vigoare) va urca pentru fiecare persoană încadrată de la 299 de lei la 330 de lei.
„Precizăm că această majorare se aplică de la 1 martie şi pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date”, subliniază ANOFM.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu