INTERVIU | Despre cât de sigure sunt clădirile, am aflat de la profesorul Radu Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții București

Publicat de Adina Sîrbu, 4 martie 2024, 15:53

În urmă cu jumătate de secol, România era lovită de cel mai puternic seism din istoria sa recentă. Bilanțul: aproape 1.600 de morți și 11.000 de răniți, la nivel național,  zeci de clădiri prăbușite doar în București și alte zeci de mii, avariate în toată țara.

Momentul a determinat schimbarea standardelor de proiectare și construire, cu toate că imensa majoritate a imobilelor vechi, la acel moment, deja de zeci de ani, trecuse cu bine de cutremur. Cum se proiectează și cât de serios se construiește în prezent, când trebuie să ne facem griji în privința clădirii în care locuim și cât de liniștiți putem fi în privința Centralei Nucleare de la Cernavodă în caz de cutremur? Am aflat de la profesorul Radu Văcăreanu, rectorul  Universității Tehnice de Construcții București.

Se împlinesc astăzi, 47 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977 și vă rugăm, în calitatea dumneavoastă de rector al Universității Tehnice de Construcții București, să discutăm despre cât de sigure sunt acum construcțiile din România. Mai întâi, standardele de proiectare – pentru ce magnitudine sunt proiectate clădirile din România?

Noi avem, din fericire, aș spune eu, un sistem de reglementări tehnice în construcții care este obligatoriu. A fost obligatoriu și înainte de 1989. A rămas obligatoriu și după 1989. În privința cerinței seismice, pentru că magnitudinea de fapt reprezintă o cerință seismică, aici lucrurile au fost, începând cu 1977, ascendente, în sensul că nivelul de protecție seismică pe care îl asigurăm clădirilor proiectate conform acestui cod, este crescător. Magnitudinea nu e direct legată de modul în care stabilești cerința seismică pentru fiecare clădire, pentru că magnitudinea e o mărime care e interesantă pentru seismologi. Pentru noi, pentru ingineri, e mult mai interesantă accelerația terenului, care e direct legată cu forțele care se produc într-o clădire în timpul unui cutremur. Dar așa, ca ordin de mărime, depinde de sursa seismică. Pentru Vrancea, undeva, aș spune, așa, un 7, 8. Pentru sursele seismice de suprafață, valori mai modeste. Dobrogea este influențată fundamental de Vrancea. Vrancea e cea mai mare amenințare și acolo, către zona, să spunem, de sud a litoralului. Mai intervine și sursa Shabla, care e situată în Bulgaria, dar poate să dea efecte şi în România.

În privința modului în care se construiește efectiv. Cunosc pe cineva care atunci când și-a cumpărat casa, un apartament, avea această dilemă – bloc mai vechi, sănătos, cu pereții groși din anii 60-70 sau un imobil mai nou, de după 2000, din perioada în care totuși apăruseră niște știri cu imobile cu pereții umpluți cu bidoane ca să se facă economie la beton armat, ori cu fundația chiar aproape inexistentă. Și acum, o precizare! Nu trebuie să se supere nimeni din sectorul imobiliar. Nu încercăm să aruncăm o anatemă, să generalizăm, dar discuția trebuie purtată. Se construiește serios acum, cu responsabilitatea?

Ştiţi, știrile negative își fac loc mult mai degrabă decât știrile pozitive și istorii de acestea cu defecte mari de la turnarea betonului, au existat și înainte de 89 și după 89, dar eu cred că mai degrabă sunt niște cazuri izolate. Legislația care izvorăște aşa, toată, din Legea 10 privind calitatea în construcții ar trebui să asigure controlul în toate fazele, de la faza de proiectare la faza de execuție, la faza de exploatare și după exploatare a clădirilor. Dar dacă aș avea de ales, bineînțeles, aș alege o clădire care să fie proiectată cât mai aproape de zilele noastre și executată cât mai aproape de zilele noastre, pentru că, vă spuneam, nivelul de siguranță e crescător. 1977 a fost un moment definitoriu, în sensul că întreaga filozofie și practică de proiectare s-a schimbat. 1977 ne-a arătat că în ceea ce am avut ca reglementare tehnică până în momentul respectiv era neacoperit. Ori, cu toate acestea, fondul construit după reglementări tehnice din ‘63 și ‘70 au trecut relativ bine în momentul ‘77, având în vedere că doar 1,7 la mie din acele clădiri au avut colaps parțial sau total.

Ce ne puteți spune despre obiectivele acestea speciale? Centrala nucleară de la Cernavodă! Există niște precauții speciale în privința proiectării și construirii? Care e situația din prezent, pentru că au trecut aproape 30 de ani de când s-a început construirea primului reactor.

O centrală nucleară se proiectează, se execută, se exploatează și se utilizează după niște reguli cu totul și cu totul speciale. Deci, centrala nucleară nu intră, să spunem, în abordarea pentru construcțiile obișnuite. Aici mă refer la clădiri, chiar și la baraje. Intră pe o legislație cu totul specială, care este stabilită la nivel mondial de către Agenția de Energia Atomică de la Viena. Partea aceasta de, să spunem, evaluare continuă a riscului seismic pentru centrale nucleare la fel, se supune unor reguli care sunt stabilite de către Agenția de la Viena. Din tot ce știu, în anumite etape am fost și implicat în partea de evaluare seismică pentru Cernavodă și de reevaluare. Lucrurile se desfășoară cu ritmicitatea cerută de către Viena prin CNCAN. Deci, în privința asta cred că putem să fim, n-aș spune liniștiți, că nu poți fi niciodată liniștit, dar cu conștiința împăcată că lucrurile se întâmplă cu ritmicitatea și abordarea cerute pentru un astfel de obiectiv.

Când ar trebui să ne facem probleme, să spun, despre imobilul în care locuim? Să zicem că nu are bulină roșie, însă știm că nu mai este un bloc nou, au trecut peste el câteva cutremure și chiar dacă nu se văd pereții crăpați, nu avem un semn clar, ar trebui totuși să cerem din când și când o expertiză sau când cumpărăm un apartament, are este sfatul dumneavoastră?

Noi avem în vigoare o reglementare tehnică care a fost dezvoltată de către universitatea noastră, care permite și sau care impune mai degrabă evaluarea vizuală rapidă. De unde a pornit această idee? Riscul seismic al clădirilor se evalua și se evaluează printr-o expertiză tehnică. O expertiză tehnică necesită deopotrivă resurse de timp, resurse financiare, resurse umane deosebite, pentru că este o privire foarte, foarte atentă asupra unei clădiri și atunci, având un fond construit de aproape 10 milioane de locuințe, este evident că nu puteam să parcurgem acest proces prin expertize tehnice și atunci a apărut această evaluare vizuală rapidă, care este obligatorie pentru toate clădirile din România. Legislaţia impune o prioritate pentru clădirile din domeniul Educației și Sănătății, dar fiecare unitate administrativ-teritorială va trebui să facă această evaluare vizuală rapidă în viitorul apropiat. Avantajul este, pe de o parte, prin faptul că toate informațiile se pot obține din exteriorul clădirii, de către personal calificat. Aici mă refer la ingineri și pe de altă parte, va oferi o imagine completă atât autorităților, cât și proprietarilor, asupra nivelului așteptat de siguranță la cutremur pentru clădirea pe care o utilizează. Cred că această incertitudine pe care o spuneți dumneavoastră, când ar trebui să își facă un proprietar sau un coproprietar griji asupra unei clădiri, acum pleacă această incertitudine și se duce către cei care vor avea responsabilitate la nivel de unitate administrativ-teritorială să facă evaluarea vizuală rapidă. Altfel, în momentul în apar, să spunem, niște fisuri care sunt vizibile, în momentul în care apare o schimbare de funcțiune, în momentul în care apare o schimbare în exploatare, obligatoriu trebuie făcută o expertiză tehnică.

Cum apreciați programul acesta național de consolidare seismică aflat în derulare de ceva vreme? Reușim să aducem la zi, să reparăm clădirile vulnerabile într-un ritm acceptabil?

Aici cred că trebuie făcută o distincție între clădirile publice și clădirile private. Decizia la clădirile publice e mult mai rapidă, în sensul că există un proprietar și un administrator care cere o expertiză sau are o expertiză și apoi decide consolidarea. La clădirile acestea de tip multifamilial, aici apar probleme întotdeauna – cu acordul proprietarilor. Legislația nu mai cere un acord complet de sută la sută dintre proprietar, cere o majoritate, dar în același timp, știm foarte bine situațiile în care constructorul ajunge la un anumit apartament, nu-i este permis accesul în apartament, urmează o procedură care se derulează prin justiție, care poate să dureze o perioadă îndelungată de timp. Constructorul nu poate să rămână blocat în acel șantier și reîntoarcerea e foarte dificilă. Și atunci, cum spuneam, lucrurile merg mult mai rapid la clădirile publice. Aici e o observație pe care o am, nu întotdeauna apreciată, dar îmi mențin această observație – statul ar trebui să aibă responsabilitatea, în primul rând, a clădirilor publice. Deci aș discuta ritmul acesta de consolidare mai degrabă către clădiri publice și, să spunem în paralel, pentru clădiri private, unde lucrurile merg mult mai dificil. Pentru publice există și au fost programe în care s-au consolidat școli, clădiri ale administrației publice locale, spitale, deci merge mult mai bine procesul acesta de consolidare la clădirile publice decât la clădirile private.

Redactor: Bogdan Comșa/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativ, IGSU