CONSTANȚA: Bărbat băut și fără permis, depistat la volan, în urma unei acțiuni a polițiștilor derulate în municipiu
Publicat de Adina Sîrbu, 4 martie 2024, 14:34
La data de 3 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 300 de persoane, au fost verificate 180 de vehicule și 21 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, piețe, parcări, și peste 100 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale în baza Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri de la normele legale.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 34.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere (două pentru conducere sub influența alcoolului și unul pentru neacordare de prioritate vehiculelor) și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 3 martie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Plopilor, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Sursă și foto: IPJ Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu