ANM: Vreme schimbătoare, dar în general caldă, în următoarele două săptămâni
Publicat de Adina Sîrbu, 4 martie 2024, 12:00
Alternanţele termice, cu valori maxime de până la 18 grade, dar şi minime de -4 grade la munte, şi precipitaţiile pe arii relativ extinse vor caracteriza regimul termic, pe parcursul următoarelor două săptămâni de primăvară calendaristică, în majoritatea regiunilor țării, arată prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie și valabilă pentru intervalul 4 – 17 martie.
În Dobrogea, până la mijlocul acestei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere, de la medii ale maximelor de 11 grade până spre 5…6 grade, iar cele ale minimelor de la 2…4 grade la -2 grade Celsius.
Apoi, până în data de 12 martie, vremea se va încălzi, iar mediile valorilor diurne vor ajunge la 14 grade şi cele nocturne la 5… 6 grade.
În restul intervalului, vor mai fi variaţii termice uşoare, dar în medie, maximele vor fi de 10…13 grade, iar minimele vor fi de 4 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere pe parcursul săptămânii viitoare.
Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay