Ascultă Radio România Constanța Live

Universitatea Ovidius din Constanța acordă titlul de „Doctor Honoris Causa” regizorului Andrei Șerban

Universitatea Ovidius din Constanța acordă titlul de „Doctor Honoris Causa” regizorului Andrei Șerban

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 februarie 2024, 11:09

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), la propunerea Facultății de Arte, decernează, luni, 26 februarie 2024, titlul de „Doctor Honoris Causa” regizorului de teatru și operă Andrei Șerban, cu o carieră remarcabilă în SUA și Europa. Festivitatea va avea loc începând cu ora 11.00, în Sala Senatului din campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1).

„Andrei Șerban a fost, este și va fi unul dintre cei mai reputați ambasadori culturali ai României, pe trei continente. Acordarea titlului de «Doctor Honoris Causa» al universității noastre va fi un moment de sărbătoare academică și de recunoaștere a meritelor excepționale și a impactului pozitiv pe care regizorul Andrei Șerban l-a avut asupra societății”, precizează prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul Facultății de Arte.

Andrei Șerban este recunoscut pentru numeroasele sale spectacole montate atât pe plan național, cât și internațional. A pus în scenă spectacole de operă și teatru în 39 de țări, a lucrat alături de Peter Brook, a regizat spectacole în teatre prestigioase precum Shiki Company of Tokyo (Japonia), La Comedie Francaise (Franța), Lincoln Centre (SUA), Welsh National Opera (Marea Britanie), La MaMa (SUA), New York City, Seattle și Los Angeles Opera etc.

De asemenea, Andrei Șerban a fost profesor la universități cu renume, printre care: Yale School of Drama, Harvard University, Theatre School of Tokyo, Conservatorul de Artă Dramatică din Paris, Pittsburgh Theatre Institute și multe altele.

A realizat opere scrise în care se regăsesc gândurile, ideile și experiențele sale și i-au fost acordate premii importante pentru cariera sa, dintre care amintim: Premiul Best Performance pentru spectacolul Șeful sectorului suflete de Alexandru Mirodan, cu ocazia Festivalului Internațional Studențesc de la Zagreb (1965); Premiul UNITER pentru întreaga activitate (1995); Premiul Elliot Norton pentru Îndelungată Excelență în Teatru, unul dintre cele mai prestigioase premii de teatru din Statele Unite ale Americii (1999); Premiul de regie George Abbot pentru contribuția adusă la definirea teatrului american în secolul XX (1999); Premiile UNITER pentru cel mai bun spectacol și cel mai bun regizor pentru spectacolul Unchiul Vania (2008); Premiul de excelență Robert Brustein (SUA, Boston, 2009); Premiile UNITER pentru cel mai bun spectacol și pentru cea mai bună regie, pentru spectacolul Strigăte și șoapte (2011); Premiul Lux Mundi acordat în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural (2013); Premiul de excelență la Gala Comediei Românești – festCO (2016). În decembrie 2008, a primit Ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce, la Paris, distincția fiindu-i înmânată de ambasadorul României de atunci, Teodor Baconschi, cu ocazia prezentării spectacolului Spovedanie la Tanacu în capitala Franței.

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România