CONSTANȚA: 10 noi locuri de joacă pentru copii
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 februarie 2024, 16:24
Primăria Constanța informează că de vineri, 23 februarie a.c., copiii constănțenilor au la dispoziție zece locuri noi de joacă moderne pe:
– Strada Arcului/ strada Progresului, bl. D1
– Strada Arcului / Strada Liliacului (b-dul Aurel Vlaicu bl. D1)
– Strada Progresului nr. 7
– Bulevardul I.C. Brătianu bl. PAV 6
– Parc Doraly
– Parc Poarta 6
– Strada Solidarității/strada Prieteniei bl. H1
– Bulevardul 1 Mai, bl. H18
– Aleea Alexandru Gherghel bl. DE 22/DR 13
– Zona de agrement strada Brizei.
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac: „Alte 10 locuri de joacă au fost readuse la viață. Ele au existat cândva, dar ajunseseră într-o stare deplorabilă și nu cred că mai puteau fi numite astfel. Acum le-am reabilitat și le-am deschis cu o mică întârziere, pentru că nu puteau fi recepționate dacă nu erau respectate toate prevederile din contract. Între timp antreprenorul a pus la punct toate detaliile, a mai făcut retușuri și de astăzi constănțenii se pot bucura de aceste spații. Investițiile în locuri destinate copiilor vor constinua.”
Toate aceste spații au fost refăcute de la zero. Acolo unde a fost cazul, a fost construit un zid de sprijin pentru siguranța celor mici, a fost pus pat de nisip și piatră, iar la final a fost turnat un covor de cauciuc antitraumă, multistrat. Acesta este un sistem permeabil, care nu creează praf și care este creat pentru ca cei mici să se poată juca în siguranță.
Elementele de joacă sunt noi și variate, realizate la standarde europene şi respectă toate normele de siguranţă şi protecţie pentru ca cei mici să se poată juca în voie. Totodată, fiecare loc de joacă este dotat cu bănci de odihnă și coșuri de gunoi.
„Toate componentele locurilor de joacă sunt realizate la standarde de calitate, însă durata lor de joacă depinde în primul rând de felul în care sunt folosite. Prin urmare, facem apel către toți locuitorii orașului să le păstreze în bune condiții. Doar de noi depinde să nu distrugem ceea ce abia s-a făcut și să păstrăm aceste locuri special create pentru noi și copiii noștri”, transmite Primăria Municipiului Constanța.
Redactor – Daniel Țăndăreanu