EXCLUSIV | Străzile Adamclisi și Suceava vor avea sensuri unice
Străzile Adamclisi și Suceava vor avea sensuri unice. În exclusivitate pentru Radio Constanța, viceprimarul Ionuț Rusu a spus că decizia a pornit de la studiile efectuate.
“După niște studii îndelungate, împreună cu cei de la Poliția Rutieră am ajuns la concluzia că aceste două străzi ar trebui făcute cu sens unic, astfel încât să diminuăm presiunea mașinilor care intră în cartierul Tomis Nord doar pe o singură bretea, și anume pe Dispensarului și toate mașinile să se întoarcă acolo la giratoriul de la Păpădie”, a declarat viceprimarul Ionuț Rusu.
Reprezentantul municipalității spune că au fost luate în calcul și solicitări ale locuitorilor zonei.
“Nu am făcut altceva decât să satisfacem și o dorință demult scrisă către Primăria Municipiului Constanța ca strada Adamclisi să devină sens unic dinspre Soveja pe Suceava și cu această ocazie să facem și Suceava dinspre Adamclisi către Lăpușneanu și între Adamclisi și Tomis, pentru că avem patru străduțe care erau cu dublu sens, erau permanent aglomerate de oamenii care parcau și pe stânga și pe dreapta, iar traficul este îngreunat de acest lucru și acolo vom avea alte două cercuri într-un cerc mai mare, tot așa cu sens unic, să putem face și parcare și să ordonăm traficul care era destul de aglomerat”, a mai precizat viceprimarul Ionuț Rusu.
Toate modificările vor fi făcute etapizat.
“În primă fază am primit deja un acord de la Poliția Rutieră, în prima etapă vom anunța. Prima fază vor fi micile cercuri din cartiere, ca oamenii să se obișnuiască cu intrările și ieșirile din cartier. Urmăm ca într-o etapă ulterioară să facem Adamclisi cu Suceava. Noi sperăm ca până la sfârșitul lunii martie să fie deja puse în operă ambele etape”, a spus viceprimarul Ionuț Rusu.
Redactor: Adrian Băncilă / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Adrian Băncilă
Ați produs numai haos în acest oraș, cu „sistematizarea” lui . Ați creat străzi cu sens unic și așa alocam mai mult timp pentru a străbate orașul…nu va ginditi ca locatarilor zonelor unde ați schimbat sensurile de mers, le faceți viața un calvar zilnic, mult stres în plus ? Locuri de parcare insuficiente, taxe, sensuri unice… Jalnic!
Locuiesc in zona si str adamclisi este aglomerata doar la ore de varf ca restul strazilor din Constanta…. Adica dimineata intre orele 8:00-9:00 si la pranz 16:00-18:00. Cred ca va fi mai mult haos cu sen unic… cei care locuim in zona o sa ocolim mai mult, asta inseamna mai multi km cu masina care in final se duce la si mai multa poluare in oras….
Administratia ca aceasta nu cred ca a mai fost (atat de proasta, zic). Muncitorii care sapa asfaltul daca-i puneai si tot luau decizii mai bune. Asta era de.asteptat, daca toate leprele ajung in functii, avand vid in cutia craniana…
Dorel lovește din nou! ?A început „resistematizarea” în Tomis Nord, căci în restul orașul a terminat și merge brici !?
Locuitorii din zona Brotăcei-TicTac nu vor mai putea ajunge în Bulevardul Tomis decât după un „binemeritat” ocol al bulevardului Lăpușneanu, respectiv Soveja, deoarece atât strada Cișmelei, cât și strada Suceava vor fi străzi succesive cu sens unic, în același sens. Probabil este o decizie care face parte din „colectia de aur” de măsuri luate în vederea „reducerii” poluării!