Tenismena Sorana Cîrstea o înfruntă pe Donna Vekic, astăzi, în optimi, la Dubai
Publicat de Claudiu Dobrescu, 21 februarie 2024, 07:49
Tenismena Sorana Cîrstea, locul 22 WTA, s-a calificat ieri în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai.
Românca a învins-o, marți, în turul al doilea, pe rusoaica Veronika Kudermetova (Rusia, 19 WTA). Partida s-a încheiat în două seturi, 6-1, 6-4 pentru jucătoarea din România.
În meciul din optimi, Sorana se va confrunta cu croata Donna Vekic (locul 31 WTA). Partida dintre cele două tenismene este programată astăzi, la ora 13.00.
Dacă va trece de Vekic, Sorana Cîrstea va acumula 2.048 de puncte WTA la simplu și va urca pe locul 21 în clasamentul mondial, loc pe care a ajuns prima dată în august 2013 (cea mai bună clasare a sa).
Text – Claudiu Dobrescu / Foto WTA