Ascultă Radio România Constanța Live

Teatrul Național Radiofonic, prima premieră a anului

Teatrul Național Radiofonic, prima premieră a anului

Publicat de Doina Sirbu, 16 februarie 2024, 16:04

Teatrul Național Radiofonic anunță prima premieră a anului, iar dumneavoastră sunteți invitați să celebrăm, pe calea undelor, încă un an mai aproape de centenar!

Duminică, 18 februarie, ora 17:00, la Radio România Cultural veți putea asculta în premieră absolută spectacolul radiofonic Biroul Obiectelor Pierdute | B.O.P. de Radu Herjeu. Adaptarea radiofonică: Mihnea Chelaru. Distribuţia: Alexandru Conovaru, Ana Maria Bălescu, Rodica Mandache, Virginia Rogin, Marius Rizea, Daniela Ioniță Marcu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Florin Bădic. Redactor: Irina Zlotea. Regia muzicală şi regia artistică: Mihnea Chelaru.

Biroul Obiectelor Pierdute | B.O.P. este un text modern și potrivit pentru ascultătorii de diferite vârste, care preferă poveștile metaforice, ce invită la reflecție și visare. Povestea unui om care încearcă să se găsească pe sine, să aparțină, să fie o persoană reală, este etern valabilă și necesară într-o lume care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult unii de alții, dar și de sine. În această călătorie interioară va descoperi că răspunsul căutat se află dincolo de singurătate și că fiecare om, chiar fără știința sa, se află în așteptarea unui altcineva care să îl descopere. O poveste aparent oarecare, despre oameni oarecare, într-un loc oarecare, care poate vorbi oricui și răspunde la speranța secretă, a fiecăruia dintre noi, că va fi salvat.

Despre piesă, autorul Radu Herjeu scrie: „O alegorie despre întâlnirile providențiale de care am putea avea noroc în viață, dar pe care, sub nicio formă, nu ar trebui să le ratăm. Deși, din păcate, asta se întâmplă celor mai mulți dintre oameni. De aceea, unii ajung, în interiorul lor sau în mijlocul celorlalți, într-un adevărat Birou al Oamenilor Pierduți. Din care prea puțini reușesc să fie «recuperați». O piesă cu mult umor, dar și cu accente de tristețe. Personaje insolite, dar cu care se pot identifica mulți. Atunci când, desigur, trec de aparențe. Per total, un mesaj optimist, dar și un avertisment: fii atenți la cei din jur, nu știi niciodată când vei întâlni pe cineva care să-ți pună oglinda în față sau căruia să-i faci tu acest lucru.”

Scriitorul Radu Herjeu, cu o experiență de peste 20 de ani în jurnalismul radio și tv, are o activitate bogată în domeniul poeziei și al dramaturgiei, cu numeroase volume publicate și cu competiții de profil câștigate. Chemarea sa creativă a oferit piese de teatru atinse de lirismul poeziei sale, în care emoția se împletește cu meditația asupra temelor fundamentale în existența umană. Cu toate că textele sale sunt scrise în primul rând pentru scenă, acestea conțin acea universalitate care le fac potrivite pentru a fi transpuse în orice mediu de comunicare.

Regizorul artistic Mihnea Chelariu a explorat atmosfera și personajele inedite conturate de autor, adăugându-le amprenta sa personală, recognoscibilă, atât prin adaptarea radiofonică a piesei în propria viziune, cât și prin regia muzicală pe care o semnează. De-a lungul anilor, montările sale au fost constant premiate atât la concursurile internaționale de audio drama, cât și în cadrul Festivalului Internațional Grand Prix Nova organizat de Radio România, primind aprecieri atât din partea specialiștilor, cât și a publicului. Experiența profesională și talentul incontestabil ale distribuției, formată din nume valoroase ale teatrului românesc, sunt ingredintele care scot la suprafață farmecul ascuns ale textului semnat de Radu Herjeu.

Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Radio România

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România