Județul CONSTANȚA, locul 4 în țară la numărul bolnavilor de COVID

Publicat de Adina Sîrbu, 7 februarie 2024, 13:56
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în săptămâna 29 ianuarie – 4 februarie, 42% dintre cele 1.914 cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Ilfov, Braşov şi Constanţa.
În această perioadă, au fost raportate 21 de decese la pacienţi cu COVID, 50% dintre acestea fiind înregistrate în judeţele Bihor, Prahova, Argeş, Bacău şi Constanţa.
Peste trei sferturi, aproape 79%, dintre decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate, relevă raportul săptămânal de supraveghere.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 87% dintre decese s-au înregistrat la persoane de peste 60 de ani, iar din totalul persoanelor care au murit, aproape 94% aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay