Calendarul zilei – 6 februarie
Publicat de Codrin RAITA, 6 februarie 2024, 05:00 / actualizat: 6 februarie 2024, 14:01
S-a întâmplat într-o zi de 6 februarie
* Acum 328 de ani (1696) apărea, în tipografia instalată la Mănăstirea Snagov, prima tipăritură, cartea „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”, publicată, cu text grecesc şi românesc, de Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul şi dedicată lui Constantin Brâncoveanu
* În urmă cu 167 de ani (1857) apărea, la Bucureşti (de două ori pe săptămână, până la 6/18.VIII.1857), jurnalul politic şi literar „Concordia”, oficios al mişcării unioniste, sub redacţia lui C. A. Kretzulescu (6/18)
* Cu 126 de ani în urmă (1898), la Paris, a avut loc prima audiţie a „Poemei Române”, de George Enescu, sub bagheta dirijorului Edouard Colonne. „Poema Română” a fost dedicată, de Enescu, reginei Elisabeta a României
* Sunt marcați 105 ani (1919) de când Adunarea Naţională, rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919, şi-a început lucrările în orăşelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituţie. După oraşul unde s-au desfăşurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) şi constituţia după care se va conduce aceasta – „Constituţia de la Weimar”
* Se împlinesc 100 de ani (1924) de la adoptarea Legii persoanelor juridice, elaborată de Gheorghe Gh. Mârzescu, în calitate de ministru al justiţiei, prin care s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizaţii politice antinaţionale
* În urmă cu 79 de ani (1945) apărea Legea nr. 86 privind Statutul Naţionalităţilor Minoritare, potrivit căreia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului
* Acum 72 de ani (1952) avea loc instalarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1926 – 2022). La această dată, Regele George al VI-lea se stinge din viaţă, fiind urmat la tron de fiica sa, Elisabeta. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară, a fost transmisă şi la televizor în întreaga lume. A devenit, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901). La 6 februarie 2017, regina Elisabeta a II-a a devenit şi primul monarh britanic care a sărbătorit Jubileul de Safir – un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Marii Britanii
* Acum 34 de ani (1990) a avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România (UER). Printre membrii fondatori se numără: Sotiris Fotopolos, Gh. Vitanidis, Eftimie Antoniadis, George Mularidis, Ion Iasonidis, Atena Demetriad, Nicolae Pavlidis, Gheorghe Foroglu, Pagona Georgescu, Anastasia Vitanidis, Anton Antoniadis, Anastasia Cucuritzis, Chiriacos Manusaridis, Dan Manusaridis, Spiros Vanghelatos, Tănase Nasta, Vasilis Zogas şi Ioana Vanghelatos. UER a fost înregistrată în aceeaşi zi la Judecătoria Sectorului 1. Comisia pentru Minorităţile Naţionale din cadrul Frontului Salvării Naţionale a acordat avizul de înfiinţare nr. 39 la 12.02.1990, iar la 26.02.1990, Uniunea Elenă din România a dobândit şi personalitate juridică
* Tot acum 34 de ani, era înregistrat oficial ca formaţiune politică Frontul Salvării Naţionale (FSN), la Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin Decizia nr. 27/6.II.1990 (la 7 februarie a fost dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice)
* În urmă cu 28 de ani (1996) se năștea Daniel, primul copil conceput prin fertilizare in vitro în România, procedură realizată de dr. Ioan Munteanu (1938 – 2018), la Centrul de Fertilizare in Vitro din Timişoara, primul din România (inaugurat oficial la 20 mai 1995 și realizat de Crucea Roşie Rhein Neckard Heidelberg)
* Într-o zi de 6 februarie, acum exact 25 de ani (1999), începea Conferinţa de la Rambouillet (Franţa), convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Evenimentul s-a încheiat prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul a exclus desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu au renunţat la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 – 23 februarie 1999)
* În urmă cu 12 ani (2012) premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia, declarând, în cadrul unei şedinţe de Guvern, convocate de urgenţă, că a decis să depună mandatul Executivului. Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet
* Se împlinesc 5 ani (2019) de când statele membre NATO au semnat, la Bruxelles, un protocol de aderare cu Republica Macedonia (Republica Macedonia de Nord, din 12.II.2019). Astfel, țara balcanică a devenit, în martie 2020, al 30-lea membru al alianței militare
* Se marchează 1 an (2023) de la devastatoarele cutremure care au lovit Turcia și Siria, considerate cea mai mare catastrofă naturală într-un secol în Europa, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În data de 6 februarie 2023, un cutremur de magnitudine 7,8 a lovit sudul și centrul Turciei și nordul și vestul Siriei. Opt ore mai târziu, a urmat un altul, cu magnitudinea 7,7. Primul a fost cel mai puternic cutremur din Turcia de la seismul devastator din 1939. A fost resimțit până în Egipt, Israel, Liban, Cipru și pe coasta turcă a Mării Negre. În cele trei săptămâni care au urmat au avut loc peste 10.000 de replici. Cele două puternice seisme au afectat o suprafață de aproximativ 350.000 de kilometri pătrați. Se estimează că au fost afectate 14.000.000 de persoane, adică 16% din populația Turciei. Experții Organizației Națiunilor Unite au estimat că aproximativ 1,5 milioane de persoane au rămas fără adăpost. În Turcia au murit 46.000 de oameni, ale căror corpuri au fost găsite, iar în Siria au pierit alți 6.000. Mai mult de 100.000 de persoane au fost rănite și 200.000 de clădiri au fost puse la pământ sau grav afectate. Multe clădiri de locuit pur și simplu s-au prăbușit. Multe altele au fost distruse aproape în totalitate, fiind ulterior demolate. Numai în Turcia, cutremurul devastator şi replicile sale au provocat pagube în valoare de peste 34.000.000.000 de dolari, ceea ce reprezintă 4% din Produsul Intern Brut al țării, după estimările Băncii Mondiale, fără a lua însă în cacul costurile de reconstrucţie a Turciei, potenţial de două ori mai mari, şi nici consecinţele asupra creşterii viitoare a țării
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Paul Miki şi însoţitorii, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2024)
– „Ziua Roşiei Montane”; Roşia Montană (numele latin: Alburnus Maior), cea mai veche localitate minieră din România, apare pentru prima dată menţionată în tăbliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate găsite în galeriile sale subterane în secolul XIX reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman internaţional
– 1863: S-a născut tenorul Ion Băjenaru (m. 1921). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a nașterii 11.II.1863
– 1867: S-a născut biologul şi profesorul Dimitrie Voinov; cercetări de histologie şi citologie; are meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană; membru titular al Academiei Române din 1927 (m. 1951)
– 1889: S-a născut Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de artă de etnie armeană; impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o, în 1947, statului român, deschizând în Bucureşti, la 19 mai acelaşi an, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1962) – 135 de ani
– 1891: S-a născut Adrian Maniu, poet, dramaturg, traducător şi publicist; a inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, „Universitatea Radio”, program pe care l-a condus până în 1933; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (m. 1968)
– 1893, 6/20: S-a născut Sandu Teleajen (pseudonimul lui Alexandru P. Morcovescu), poet, prozator, dramaturg; artist societar al Teatrului Naţional din Iaşi (din 1918) şi director al aceluiaşi teatru între anii 1937 şi 1939 (m. 1963)
– 1896: S-a născut Anastase Dragomir, inginer și inventator din domeniul aviației, care a avut o contribuţie esenţială la securitatea aviaţiei mondiale; este cunoscut pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil, care a fost brevetată la Paris, în 1930 (la care a lucrat împreună cu inventatorul Tănase Dobrescu) (m. 1966)
– 1897: S-a născut medicul Constantin T. Nicolau; şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne; a fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă; a pus bazele (1953) unei reţele de centre de conservare şi transfuzie; a realizat prima puncţie sternală din România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973)
– 1908: S-a născut Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran (m. 1993)
– 1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist) (m. 1978)
– 1916: S-a născut Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor şi om politic ţărănist; membru de onoare al Academiei Române (1993) (m. 2012)
– 1921: S-a născut Dan Constantinescu, poet şi traducător; a scris şi sub pseudonimul Dan Nicoară (m. 1997)
– 1926: S-a născut soprana Zoe Dragotescu (m. 1988)
– 1930: S-a născut părintele arhidiacon Sebastian Barbu-Bucur, muzicolog, compozitor de muzică bizantină şi profesor; a iniţiat şi coordonat, din anul 1989, Formaţia de Muzică Bizantină „Psalmodia” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti; a întemeiat secţia de muzică psaltică la UNMB (m. 2015)
– 1933: S-a născut Sorin Holban, prozator, poet, dramaturg şi publicist (m. 2004)
– 1935: S-a născut compozitorul Dan Iagnov (născut Dan Ion Marcu); considerat unul dintre cei mai romantici compozitori de muzică pop ai anilor 1980-2012 (m. 2012)
– 1946: S-a născut artistul plastic Aurel Dan; pictor desăvârșit al satului maramureșean (m. 2019)
– 1949: S-a născut soprana și profesoara Mioara Cortez, stabilită în Canada – 75 de ani
– 1953: S-a născut artistul plastic Victor Dima, autorul actualei steme a României
– 1955: A murit (în închisoarea de la Sighet) Constantin Argetoianu, jurist, medic, diplomat şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru în perioada 28.IX.-23.XI.1939; sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea (n. 1871). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 6.II.1952
– 1960: A murit medicul chirurg Victor Gomoiu, considerat întemeietorul istoriografiei medicale româneşti moderne şi al muzeografiei medico – farmaceutice (n. 1882)
– 1962: S-a născut poetul și publicistul Sorin Grecu
– 1968: S-a născut interpretul de muzică uşoară Cătălin Crişan
– 1980: A murit violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (n. 1913)
– 1984: A murit inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (n. 1904) – 40 de ani
– 1984: A murit compozitorul de origine maghiară Trózner József (n. 1904) – 40 de ani
– 1984: A murit compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (n. 1927) – 40 de ani
– 1986: A murit arheologul Ion Berciu; contribuţii privind aşezările şi castrele romane de la Drobeta şi Apulum (n. 1904)
– 1992: A murit Caius Iacob, matematician, fizician (contribuţii în mecanica fluidelor, mecanica generală, dinamica gazelor, analiza matematică; precursor al aerodinamicii transonice şi al aproximării hidrografice) şi profesor; om politic ţărănist (senator PNŢCD de Bihor în perioada iunie 1990 – februarie 1992); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1912)
– 1993: A murit George Ciorănescu, poet, prozator, traducător şi jurnalist; stabilit iniţial la Paris şi apoi la München; redactor şef (1955-1957; 1958-1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al Departamentului în limba română (1965-1970) (n. 1918)
– 1993: A murit (la München, în Germania, unde plecase în anul 1980) Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar; arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România) (n. 1921)
– 1993: A murit compozitorul şi profesorul univesitar Dan Constantinescu; a scris muzică îndeosebi instrumentală (orchestrală, concertantă, camerală), dar şi câteva cicluri de lieduri şi coruri (n. 1931)
– 1995: A murit medicul Nicolae Simionescu; specialist în biologia şi patologia celulară a sistemului cardiovascular şi în biopatologia glandelor endocrine; împreună cu soţia sa, acad. Maya Simionescu, a fondat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, care-i poartă numele, punând bazele unei şcoli române în acest domeniu; membru titular al Academiei Române (1991), vicepreşedinte al acestui for (1994-1995) (n. 1926)
– 1998: A murit actorul Constantin Bărbulescu (n. 1917)
– 2008: A murit jurnalistul Max Bănuş; şi-a început cariera jurnalistică la „Sportul românesc”; a fost arestat în 1958 şi condamnat la opt ani de închisoare pentru criticile aduse regimului comunist; eliberat, după patru ani, la presiunile Occidentului; din 1966 a fost redactor la postul de radio „Europa Liberă” (n. 1926)
– 2014: A murit Elvira Micoş, pictor, gravor și scenograf (n. 1914) – 10 ani
– 2015: A murit Mircea Deac, critic și istoric de artă, scriitor, jurnalist și profesor (n. 1921)
– 2018: A murit Radion Cucereanu, profesor de biologie, autor de manuale și publicist; autor al trilogiei „Lacrimile românilor basarabeni” (n. 1927)
– 2019: A murit Ion Brad, poet, prozator, dramaturg, memorialist, editor, publicist, traducător şi diplomat (n. 1929) – 5 ani
– 2021: A murit pictorul și profesorul universitar doctor Zamfir Dumitrescu; considerat unul dintre reperele științei Perspectivei; fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2002-2007) și al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (2004); decanul Facultăţii de Arte Plastice Bucureşti (2000-2004); deputat (2004-2008); a înființat Școala de Arte și Meserii „Dimitrie Paciurea” (n. 1946)
– 2023: A murit Răzvan Theodorescu, istoric al culturii, critic şi istoric de artă, politician și profesor universitar; specialist în istoria artei şi istoria civilizaţiei, a semnat lucrări privind relaţiile artei şi culturii artei medievale româneşti cu arta şi cultura bizantină şi balcanică; preşedinte al Radioteleviziunii Române (1990-1992); membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-2000); ministru al culturii şi cultelor în Cabinetul Năstase (2000-2004); senator social-democrat în mai multe legislaturi; rector al Universității Naționale de Artă din București, al Academiei pentru Studiul Istoriei Culturii şi al Religiilor și al Universităţii Media; şeful primei catedre umaniste UNESCO din România (studii sud-est europene); Doctor Honoris Causa al multor universități; membru de onoare (din 1996) şi titular (din 2000) al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; membru de onoare al Societăţii Academice din România (din 1997); membru titular al Academiei Române din 2000, vicepreşedinte al acestui for (n. 1939) – 1 an
– 2023: A murit poetul George Alboiu (n. 1944) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Propuneri ale Comisiei Europene privind un obiectiv climatic pentru 2040 în UE
– Belgrad, Serbia: Prima sesiune a noii Adunări Naționale
– New Delhi: Noul ministru de externe al Bangladesh, Hasan Mahmud, va efectua prima sa vizită bilaterală în India (6 – 7 feb.)
-Tokyo: Prim-ministrul japonez Fumio Kishida îl salută pe președintele kenian William Ruto în timpul vizitei oficiale a lui Ruto în Japonia (6 – 9 feb.)
– Tokyo: Discurs al Aliza Bin Noun, ambasador al Israelului în Franța și Monaco, la Clubul Național de Presă din Japonia
– Kiev, Ucraina: Conferință de presă susținută de șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi
-Hatay, Turcia: Prima aniversare a cutremurului mortal din sudul și sud-estul Turciei
– Tokyo: Toyota – rezultatele trimestrului III 2023/24
– Kyoto, Japonia: Nintendo – rezultatele trimestrului III 2023/24
– Hatay, Turcia: Este marcat un an de la devastatorul cutremur din sudul și sud-estul Turciei
– Zürich, Elveția: UBS – rezultate pe al IV-lea trimestru și rezultate anuale
– Londra: BP – rezultate pe al IV-lea trimestru și rezultate anuale
– New York: Ford – rezultate din trimestrul 4
– Cairo: Procesul fostului candidat la președinție Ahmed Tantawi și al susținătorilor săi
– Nairobi, Kenya: Curtea examinează recursul împotriva privatizării companiilor publice
– Kigali, Rwanda: Audierea Curții de Apel a jurnalistului Dieudonné Niyonsenga, care a fost reținut pentru prima dată în 2020 după ce a raportat despre impactul Covid-19
– Al Rayyan, Qatar: Fotbal – Cupa Asiei pe Națiuni – semifinală
– Sepang, Malaysia: Motociclism – teste MotoGP (6 – 8 feb.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Siguranţei pe Internet” (Safer Internet Day) are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe internet; evenimentul, care se desfăşoară anual, din 2004 (- 20 de ani), în ziua de marți a celei de-a doua săptămâni a lunii februarie, sub egida reţelei europene „INSAFE” – European Safer Internet Network în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene, a ajuns la ediţia a XXI-a, având ca motto internațional „Împreună pentru un internet mai bun”
– „Ziua Internaţională de Toleranţă Zero faţă de Mutilarea Genitală a Femeilor” a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia A/RES/67/146, adoptată la 20 decembrie 2012, cu scopul de a amplifica și direcționa eforturile de eliminare a acestei practici, recunoscută la nivel internațional ca o încălcare a drepturilor omului, o violare a drepturilor la sănătate, siguranţă şi integritate fizică, a dreptului la libertate în faţa torturii şi a tratamentelor crude, inumane sau degradante şi a dreptului la viaţă atunci când procedura duce la moarte. Concentrată iniţial în 30 de ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, mutilarea genitală a femeilor este o problemă universală fiind practicată şi în câteva ţări din Asia şi America Latină
– „Ziua Mondială fără Telefon mobil”; ziua a fost marcată prima dată la 6 februarie 2001, la iniţiativa scriitorului francez Philip Marso, autorul primului roman scris sub formă de SMS; din anul 2004 campania a fost extinsă pe perioada a trei zile – 6,7 şi 8 februarie; scopul manifestărilor este de a atrage atenţia utilizatorilor asupra impactului pe care îl are tehnologia în viaţa cotidiană şi asupra dependenţei de telefoanele mobile şi smartphone-uri
– Sărbătoarea naţională a Noii Zeelande; aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi, dintre băştinaşi (maori) şi coloniştii britanici, în 1840, care s-a aflat la baza constituirii statului insular
– 1695: S-a născut matematicianul elveţian Nicolaus II Bernoulli (m. 1726)
– 1793: A murit dramaturgul italian Carlo Goldoni; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (n. 1707)
– 1804: A murit Joseph Priestley, chimist, fizician şi filosof englez; a descoperit oxigenul (la 1.VIII.1774), fenomenul de respiraţie la vegetale, hidrogenul sulfurat, etilena; studii în domeniul opticii şi al electricităţii; liber cugetător, deist, partizan al Revoluţiei franceze, a emigrat, în 1794, în SUA (n. 1733) – 220 de ani
– 1873, 6/18: A murit (prins de turci, în 1872, a fost spânzurat la Sofia) Vasil Levski, om politic bulgar; fruntaş al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub jugul otoman; participant la organizarea Comitetului Central Revoluţionar Bulgar (creat la Bucureşti, în 1870); s-a pronunţat pentru instaurarea unei republici în Bulgaria (n. 1837)
– 1898: S-a născut soprana germană de coloratură Erna Sack (m. 1972)
– 1899: S-a născut Ramón Novarro, actor mexican (m. 1968) – 125 de ani
– 1903: S-a născut pianistul chilian Claudio Arrau (m. 1991)
– 1911: S-a născut Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989); în tinereţe a fost actor de film (1937-1964); ca preşedinte, a propus, în anul 1983, un program de apărare strategică, însoţit de o politică tenace faţă de ţările Tratatului de la Varşovia, determinând, în final, destrămarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa (m. 2004)
– 1913: S-a născut Mary Leakey, arheolog şi paleoantropolog britanic (m. 1996)
– 1916: A murit poetul, jurnalistul şi diplomatul nicaraguan Rubén Dario (pe numele său adevărat Félix Rubén García Sarmiento); a fost considerat părintele modernismului hispano-american (n. 1867)
– 1917: S-a născut Zsa Zsa Gabor (nume real: Sari Gabor), actriţă americană de origine maghiară (m. 2016)
– 1929: S-a născut Pierre Brice, unul dintre cei mai populari actori francezi în Germania, graţie personajului Winnetou, pe care l-a interpretat într-o serie de filme western de mare succes, lansate în anii ’60 ai secolului XX (m. 2015) – 95 de ani
– 1931: S-a născut Rip Torn (nume real: Elmore Rual Torn, Jr.), actor american de film și teatru; star al serialului „The Larry Sanders Show” (m. 2019)
– 1932: S-a născut regizorul şi criticul de film, scenaristul şi actorul francez François Truffaut, figură reprezentativă a Noului Val Francez (m. 1984)
– 1939: S-a născut actorul american Mike Farrell (Michael Joseph Farrell Jr.) – 85 de ani
– 1945: S-a născut Bob Marley, renumit interpret jamaican şi compozitor de muzică reggae (m. 1981)
– 1950: S-a născut interpreta (de jazz, soul, blues), compozitoarea și actrița americană Natalie Cole; fiica celebrului muzician Nat King Cole (m. 2015)
– 1954: S-a născut jurnalistul francez Erik Izraelewicz, specialist în economie; director editorial al publicaţiei „Le Monde” din 2011 (m. 2012) – 70 de ani
– 1961: S-a născut Florence Aubenas, jurnalistă franceză, reporter la cotidianul Libération, care a fost ținută ostatică în Irak din 5 ianuarie până în 11 iunie 2005
– 1962: S-a născut Axl Rose, interpret şi compozitor american de muzică rock, component al trupei Guns N’Roses
– 1964: S-a născut Gord Downie, cântăreţ și compozitor canadian, liderul trupei rock „Tragically Hip” (m. 2017) – 60 de ani
– 1984: A murit poetul spaniol Jorge Guillén; unul dintre principalii reprezentanţi ai poeziei pure, a fost influenţat de Juan Ramón Jiménez, Paul Valéry şi Stéphane Mallarmé (n. 1893) – 40 de ani
– 1989: A murit André Cayatte, regizor, scenarist şi producător francez de film (n. 1909) – 35 de ani
– 1995: A murit scriitorul american James Merrill, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă engleză ai secolului XX (n. 1926)
– 1997: A murit scriitorul vietnamez Duyèn Anh, exilat în Franţa din 1983 (n. 1935)
– 1998: A murit Falco (pe numele adevărat Johann Hölzel), interpret austriac de muzică hip-hop şi rock (n. 1957)
– 2002: A murit Max (Ferdinand) Perutz, chimist britanic de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (n. 1914)
– 2005: A murit pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (n. 1930)
– 2009: A murit James Whitmore, actor american (n. 1921) – 15 ani
– 2011: A murit romanciera şi poeta franceză de origine libaneză Andrée Chedid (n. 1920, la Cairo)
– 2011: A murit Gary Moore, chitaristul legendarei trupe rock irlandeze, Thin Lizzy, pe numele său adevărat Robert William Moore; recunoscut ca legendă a rockului şi bluesului şi ca unul dintre cei mai valoroşi chitarişti de jazz (n. 1952)
– 2012: A murit pictorul şi sculptorul catalan Antoni Tapies; cunoscut datorită pânzelor şi compoziţiilor sale uimitoare, realizate uneori din materiale recuperabile (n. 1923)
– 2015: A murit Assia Djebar (numele real: Fatima-Zohra Imalayen), scriitoare, traducătoare, producătoare de film şi profesoară algeriană; militantă pentru democraţie, a condamnat fundamentalismul islamic şi atrocităţile din Algeria, a contribuit la accentuarea încrederii în sine a femeilor din lumea arabă (n. 1936)
– 2019: A murit scriitoarea britanică Rosamunde Pilcher (pseudonim Jane Fraser); considerată „regina nuvelelor romantice” (n. 1924) – 5 ani
– 2020: A murit dirijorul italian Nello Santi; a fost o autoritate în lumea muzicală, în ceea ce priveşte interpretarea operei italiene, dirijând în special creaţii semnate de Giuseppe Verdi şi Giacomo Puccini (n. 1931)
– 2021: A murit politicianul american George Shultz, unul dintre cei mai mari strategi ai tuturor timpurilor; fost secretar de stat al preşedintelui american republican Ronald Reagan şi arhitect important al diplomaţiei americane de la sfârşitul Războiului Rece (n. 1920)
– 2022: A murit actorul american de film și televiziune Frank Pesce (n. 1946)
Sursa: RADOR