TULCEA: O nouă Sesiune Națională de Comunicări „Patrimoniul și Educația în Muzeele de Artă”

Publicat de Adina Sîrbu, 5 februarie 2024, 10:46
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM) Tulcea, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Regională „Aegyssus” (ADRA) anunță startul înscrierilor la Sesiunea Națională de Comunicări „Patrimoniul și educația în muzeele de artă”.
Această a VIII-a ediție va avea loc în zilele de 10 și 11 octombrie 2024, la parterul Muzeului de Artă Tulcea. Participanții din afara județului vor susține prezentările online, iar evenimentul va fi transmis live, pe Facebook.
Precum în anii precedenți, specialiști din toată țara se pot înscrie cu lucrări ce tratează fie conservarea și restaurarea în muzee, fie educația și marketingul muzeal.
Toți cei interesați să participe online se pot înscrie la eveniment prin transmiterea titlului comunicării și a modalității de prezentare (videoclip înregistrat, live-zoom sau prezentare PowerPoint), până la data de 31 august 2024, la adresa de e-mail: arta@icemtl.ro, prin completarea formularului de înscriere care poate fi găsit pe site-ul muzeului.
Am început, în 2017, cu 12 participanți. Între 2020 și 2023, ediții în format hibrid, dar predominant online, am avut 29, 41, 29, respectiv 34 de participanți, de la cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, la muzeografi, conservatori, restauratori, manageri culturali și chiar artiști, a declarat Alice-Georgiana Fănaru, muzeograf în cadrul ICEM și coordonatoare a evenimentului încă de la prima ediție.
Toate lucrările prezentate vor fi publicate în DOBROART – Anuarul Muzeului de Artă Tulcea – Nr. 8.
Sursă și foto: Muzeul de Artă și Casa Avramide Tulcea/ Redactor: Adina Sîrbu