AUDIO | Regele fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, își sărbătorește ziua de naștere, alături de Farul Constanța, pe teren!

Publicat de Adina Sîrbu, 5 februarie 2024, 10:32
Cel mai cunoscut fotbalist român din toate timpurile, Gheorghe Hagi își sărbătorește luni, 5 februarie, ziua de naștere, când împlinește 59 de ani. El va sărbători alături de echipa sa Farul Constanța, campioana României, care va disputa o partidă, în Capitală, de la ora 20.00, cu FCSB, liderul clasamentului din Superligă.
Supranumit regele fotbalului românesc și Maradona din Carpați, fostul mare fotalist Gheorghe Hagi s-a născut pe 05 februarie 1965, în comuna Săcele, aproape de Constanța. Descoperit de antrenorul Iosif Bükössy, a luat contact cu fotbalul adevărat în aprilie 1975, când s-a înscris la Centrul de copii și juniori al echipei FC Farul Constanța. Cariera sa a cunoscut o curbă ascendentă și, după ce a debutat la 17 ani în prima divizie la FC Constanța, ajunge la Sportul Studențesc, apoi la Steaua București, alături de care a câștigat Super Cupa Europei în 1987.
Gheorghe Hagi a mai jucat la cluburi importante, precum Real Madrid, Brescia și FC Barcelona, iar la Galatasaray, clubul din Istanbul, a câștigat Cupa UEFA și Supercupa Europei în anul 2000.
A fost declarat de Federația Română de Fotbal cel mai bun fotbalist român din ultimii 50 de ani.
Gheorghe Hagi:
Ziua în care m-am născut e cel mai mare cadou pentru mine. Restul, celelalte cadouri sunt prietenii, lumea care e lângă mine și cea mai importantă e soția, care mă suportă, e lângă mine, mă susține în tot ce fac și îi mulțumesc public încă o dată că e cu mine. Iar echipa, afară că mai am momentele mele când mă supăr, dar mi-au produs atâtea satisfacții academia și clubul, așa că sunt un om împlinit la vârsta care o am, care am făcut multe ca și sportiv și sunt mulțumit de munca pe care am făcut-o împreună cu toți ceilalți care sunt în club, care m-au ajutat, care m-au sprijinit să ajungem să avem acele performanțe. Și fotbalul e viața mea, întotdeauna voi fi bucuros când sunt lângă el, când văd, joc, îl antrenez, îl comentez, totdeauna îmi face plăcere.
Redactor: Cătălin Donose/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: facebook, Farul Constanța