Grecia și România se întâlnesc în Cupa Davis
Publicat de Catalin Donose, 3 februarie 2024, 07:18
Tenismanul român Marius Copil îl va înfrunta pe Stefanos Tsitsipas, numărul 10 mondial, sâmbătă, de la ora 16:00, în primul meci de simplu al întâlnirii care opune echipele Greciei şi României, în play-off-ul pentru Grupa Mondială I a Cupei Davis, potrivit tragerii la sorţi efectuate la Atena.
Copil (33 ani, 283 ATP) l-a mai întâlnit pe Stefanos Tsitsipas (25 ani) o singură dată, în 2017, în semifinale la Brest, grecul câştigând cu 7-6 (7/2), 7-6 (7/3).
În al doilea meci de simplu se vor întâlni Nicholas David Ionel (21 ani, 265 ATP) şi Aristotelis Thanos (22 ani. 1.433 ATP), un duel în premieră.
Meciurile vor fi transmise în direct la Digi Sport 3.
Ziua de duminică va începe cu meciul de dublu (12:00), care va opune perechea alcătuită din Marius Copil (815 ATP la dublu) şi Victor Vlad Cornea (30 ani, 68 ATP la dublu) şi fraţii Petros Tsitsipas (23 ani, 107 ATP la dublu) şi Stefanos Tsitsipas (125 ATP la dublu).
În treilea meci de simplu se vor înfrunta Stefanos Tsitsipas şi Nicholas David Ionel, o premieră. Ultimul meci de simplu îi va opune pe Copil şi Thanos, care nu s-au mai întâlnit până acum.
Meciurile vor avea loc pe suprafaţă hard, în Liossia Olympic Sports Hall din Atena.
Căpitanul nejucător Gabriel Trifu îi mai are la dispoziţie pe Cezar Creţu (22 de ani, 359 ATP la simplu) şi pe Luca Preda (17 ani, 1.099 ATP).
Din echipa condusă de Dimitris Hatzinikolaou mai fac parte Alexandros Skorilas (23 ani, 75 ATP la simplu) şi Ioannis Xilas (22 ani, 1.286 ATP la simplu).
România şi Grecia s-au înfruntat de două ori în Cupa Davis, fiecare avânt câte o victorie. În 1933, Grecia a învins cu 4-1, la Atena, în turul al doilea al zonei Europa. România a câştigat în 1970, cu 5-0, la Bucureşti, în sferturile zonei Europa, victoriile fiind reuşite de Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Viorel Marcu, Sever Mureşan şi perechea Ilie Năstase/Ion Ţiriac.
În precedenta partidă, România a fost învinsă cu scorul de 3-1 de Taiwan în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis, la Tenis Club Idu din Mamaia. Grecia a pierdut în aceeaşi fază în faţa Slovaciei cu 1-3, la Atena.
Cătălin Donose
Foto – FRT