Ascultă Radio România Constanța Live

Elisabeta Lipă mizează pe sportivii cu experiență

Elisabeta Lipă mizează pe sportivii cu experiență

Publicat de Catalin Donose, 30 ianuarie 2024, 09:00

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, într-o conferinţă de presă, că speră, ca numărul sportivilor calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris să crească semnificativ până la startul competiţiei supreme.

‘Sperăm ca numărul sportivilor calificaţi să crească semnificativ anul acesta şi dintre ei să avem cât mai mulţi sportivi buni, ca să reuşim să ne ducem mai sus în clasamentul pe naţiuni faţă de Jocurile Olimpice de la Tokyo’, a declarat Lipă.

Ea a precizat că finanţarea pregătirii şi participării sportivilor va fi asigurată prin intermediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român: ‘În momentul actual sunt 61 de sportivi calificaţi. Tot ceea ce înseamnă lot olimpic, până la Jocurile Olimpice va fi finanţat de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi astfel din punctul meu de vedere va fi mult mai bine, pentru că vom avea vreo evidenţă clară a pregătirilor’.

În ceea ce priveşte obţinerea medaliilor olimpice, Lipă mizează pe sportivii experimentaţi, care au cel puţin o participare la acest nivel.

‘Eu mizez pe federaţiile care au sportivi cu experienţă, pentru că Jocurile Olimpice nu seamănă cu nicio altă competiţie. Şi eu am aşteptări de la cei cu experienţă, de la cei care au trecut cel puţin o dată pe la Jocurile Olimpice’, a subliniat Lipă.

Preşedinta ANS a afirmat totodată că este încrezătoare că bugetul alocat sportului de către Executiv va creşte considerabil în cazul în care va fi atins obiectivul previzionat de federaţii, adică 13 medalii olimpice.

‘E foarte greu să obţinem un buget foarte mare. Probabil, că dacă vom obţine rezultate la Jocurile Olimpice aşa cum au fost previzionate de către federaţii, eu zic că vom reuşi să avem un buget mult mai mare începând cu ciclul olimpic viitor’, a mai spus Elisabeta Lipă.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, la sediul ANS, că necesarul federaţiilor sporturilor olimpice în acest an se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, care va putea fi acoperit prin finanţările de până la începerea Jocurilor Olimpice de la Paris.

Bugetul total alocat federaţiilor sportive până la finalul Jocurilor Olimpice de la Paris este de 104 milioane de lei, a anunţat Elisabeta Lipă, precizând că strategia de finanţare va fi total diferită faţă de anii anteriori. Mai exact, sumele aferente pregătirii şi participării sportivilor români la JO de la Paris vor fi acordate prin intermediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, urmând ca ANS să finanţeze celelalte activităţi ale federaţiilor.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Explozie urmată de un incendiu. Trei persoane au ajuns la spital
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA: Explozie urmată de un incendiu. Trei persoane au ajuns la spital

O explozie a avut loc joi dimineață, într-un imobil de pe strada Radu Calomfirescu, la nr 18, iar explozia a fost urmată de incendiu. Conform...

CONSTANȚA: Explozie urmată de un incendiu. Trei persoane au ajuns la spital
POARTA ALBĂ: Sute de oameni au fost evacuați după ce elicea unei eoliene se învârtea necontrolat
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 08:13

POARTA ALBĂ: Sute de oameni au fost evacuați după ce elicea unei eoliene se învârtea necontrolat

Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, unde vântul puternic a...

POARTA ALBĂ: Sute de oameni au fost evacuați după ce elicea unei eoliene se învârtea necontrolat
FOTO: Tragedie pentru o familie din satul Siminoc în prima zi de Crăciun
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 17:50

FOTO: Tragedie pentru o familie din satul Siminoc în prima zi de Crăciun

Tragedie pentru o familie din satul Siminoc în prima zi de Crăciun. Un incendiu puternic a cuprins o casă de pe strada Fântâniței. La fața...

FOTO: Tragedie pentru o familie din satul Siminoc în prima zi de Crăciun
Cod Portocaliu de vânt: Pompierii constănțeni au avut mai multe intervenții în prima zi de Crăciun
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 15:52

Cod Portocaliu de vânt: Pompierii constănțeni au avut mai multe intervenții în prima zi de Crăciun

Pompierii constănțeni au avut mai multe intervenții în prima zi de Crăciun. În acest moment, ora 15.45, militarii intervin la o tablă...

Cod Portocaliu de vânt: Pompierii constănțeni au avut mai multe intervenții în prima zi de Crăciun
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 12:17

CONSTANȚA: Bătrână dispărută în ajunul Crăciunului

La data de 24 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la...

CONSTANȚA: Bătrână dispărută în ajunul Crăciunului
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 12:13

Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Datele Direcției pentru Evidența Persoanei din cadrul MAI relevă că sunt 383.615 bărbați și 322.869 femei care poartă prenume asociate...

Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 10:58

Cod PORTOCALIU de vânt pe litoral

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit astăzi, 25 decembrie, avertizarea de cod galben de vânt puternic. Interval de valabilitate...

Cod PORTOCALIU de vânt pe litoral
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 10:38

Mesajul de Crăciun al Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie

Să ne pregătim și noi ca sufletul să ne fie o peșteră „curată”, așa cum au devenit peștera din Betleem, după Nașterea pruncului Isus...

Mesajul de Crăciun al Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie