Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Chirurg plastician cercetat penal după 3 intervenţii cu prejudicii estetice grave

CONSTANȚA: Chirurg plastician cercetat penal după 3 intervenţii cu prejudicii estetice grave

Publicat de Adina Sîrbu, 30 ianuarie 2024, 06:07

Un medic este cercetat penal sub control judiciar pentru vătămare corporală din culpă, după ce a efectuat trei intervenţii chirugicale în urma cărora pacienţii au suferit afecţiuni estetice grave şi permanente, au informat luni procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, a inculpatului H.S., cercetat sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de vătămare corporală din culpă.

În concret, în cauză s-a reţinut că inculpatul H.S., medic specialist în chirurgie plastică, a efectuat în data de 07.01.2021, la o unitate medicală din municipiul Bucureşti, intervenţii chirurgicale de tipul reducţie mamară cu implant de silicon şi abdominoplastie, în urma cărora au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente.

Pe 3 decembrie 2022, la o unitate medicală din municipiul Constanţa, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul mastopexie asupra altei persoane vătămate, în urma căreia au rezultat prejudicii estetice grave şi permanente.

În octombrie 2023, la o altă unitate medicală din municipiul Bucureşti, medicul a făcut o intervenţie chirurgicală de tipul mastopexie, în urma căreia au rezultat, de asemenea, complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente.

Pentru lămurirea cauzei, în data de 29.12.2023, la sediul unei clinici medicale din municipiul Constanţa, la care inculpatul îşi desfăşura activitatea, a fost efectuată o percheziţie domiciliară. Cu această ocazie nu au fost identificate înscrisuri medicale referitoare la persoanele vătămate, dar au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două terminale mobile.

În sarcina inculpatului, pe durata controlului judiciar, s-a stabilit obligaţia de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului care a dispus măsura.

Cercetările sunt continuate de lucrători ai Poliţiei Municipiului Constanţa – Serviciul Municipal de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și controlul judiciar reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție – se mai arată în comunicat.

Sursă: comunicat Parchetul dpl Judecătoria Constanța/ Foto: unsplash.com/ Redactor: Adina Sîrbu

Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:34

Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului

Duminică, 20 aprilie, este sărbătorită de Biserica Catolică Duminica Paștelui. Sfânta Liturghie este celebrată în Piața Sfântul Petru la...

Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului
Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie