Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 29 ianuarie

Calendarul zilei – 29 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 29 ianuarie 2024, 05:00 / actualizat: 30 ianuarie 2024, 14:29

S-a întâmplat într-o zi de 29 ianuarie

* Cu 168 de ani în urmă (1856) Regina Victoria a Regatului Unit a înfiinţat Ordinul Crucea Victoria, iniţial pentru a-i distinge pe militarii britanici cu merite deosebite în Războiul Crimeei. Crucea Victoria (în engleză „Victoria Cross”) este cea mai înaltă decoraţie militară acordată pentru acte de eroism „în faţa duşmanului” militarilor din diverse ţări ale Commonwealth-ului şi ale fostelor teritorii ale Imperiului Britanic. Acesta are prioritate faţă de toate celelalte ordine, decoraţii şi medalii. Ea poate fi acordată unei persoane de orice grad în orice ramură militară, precum şi civililor sub comandă militară. În Regatul Unit, ea se decernează de obicei direct persoanei decorate sau celei mai apropiate rude, de către monarhul britanic în timpul unei ceremonii ţinute la Palatul Buckingham. În ţările din Commonwealth în care monarhul britanic este şef de stat, Guvernatorul General este cel care face aceasta în numele monarhului. Împreună cu Crucea lui George, care este distincţia echivalentă pentru acte de curaj realizate departe de inamic, este cea mai înaltă distincţie acordată pentru curaj în Regatul Unit. Crucea Victoria este, însă, purtată înaintea Crucii George de o persoană care are ambele distincţii (ceea ce nu s-a întâmplat până acum). Ordinul Crucea Victoria a fost înfiinţat la 29 ianuarie 1856 de Regina Victoria pentru a răsplăti faptele de curaj din timpul Războiului Crimeei

* Acum 138 de ani (1886) avea loc patentarea primului automobil de către inginerul german Karl Benz. Acesta a montat pe un triciclu motorul în patru timpi brevetat de Nikolaus Otto, un propulsor pe benzină de 958 cmc care dezvolta 0,75 CP şi dispunea de aprindere electrică şi răcire cu apă

* În urmă cu 128 de ani (1896) medicul american Emile Grubbe a utilizat pentru prima oară radiaţiile pentru a trata cancerul de sân al pacientei sale, Rose Lee, din Chicago. Emile Grubbe era student la medicină, în 1896 şi lucra cu jumătate de normă la o fabrică ce producea tuburi cu vacuum. Realizând că are probleme la pielea mâinilor şi că îi cade părul, după o discuţie cu profesorul său, Richard Ludlum, cei doi au ajuns la ideea că radiaţiile ar putea fi de un real ajutor. Se spune că doctorul Emil Herman Grubbe a devenit prima victimă cunoscută a radiaţiilor. Cu toate că a reuşit să atingă vârsta de 85 de ani, a avut cancer la ambele palme şi la braţul stâng, suferind mai mult de 90 de operaţii

* Acum 77 de ani (1947) ministrul de externe al URSS, Veaceslav Molotov, semna, la Moscova, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda şi Bulgaria (după a doua conflagraţie mondială)

* Acum 43 de ani (1981) avea loc darea în exploatare a celui mai mare pod de pe Siret destinat circulaţiei rutiere, în zona hidrocentralei Gălbeni (jud. Bacău)

* Cu 12 ani în urmă (2012) tenismenul român, Horia Tecău, şi americanca Bethanie Mattek-Sands au câştigat proba de dublu mixt la Australian Open, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India). Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) a câştigat în iulie 2015 turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia)

* În urmă cu 6 ani (2018) Guvernul Viorica Dăncilă a primit votul de învestitură al Parlamentului, fiind cel de-al 128-lea guvern al României, care a condus țara de la 29 ianuarie 2018 până la 10 octombrie 2019, când a fost demis prin moțiune de cenzură, rămânând în funcție ca interimar până la validarea următorului guvern la 4 noiembrie 2019. Vasilica-Viorica Dăncilă a devenit astfel prima femeie prim-ministru din istoria României

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1854, 29.I/9.II: S-a născut Alexandru Ciurcu, inventator şi publicist; a construit, la Paris, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi în SUA; a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889); director al ziarului „Timpul” (1890-1900) (m. 1922) – 170 de ani

 

– 1857: S-a născut Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor; autor al primului tratat românesc de fiziologie animală (1903); considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (m. 1921)

 

– 1871: S-a născut scriitorul Gheorghe Brăescu (m. 1949)

 

– 1873: S-a născut chimistul Petru Bogdan; a fost cel dintâi profesor de chimie fizică al primei catedre de specialitate din România (1906-1940); rector al Universităţii din Iaşi (1926-1932); membru titular al Academiei Române din 1926 (m. 1944)

 

– 1874, 29.I/10.II: A murit Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1812, la Cernăuţi, azi Ucraina) – 150 de ani

 

– 1884: S-a născut lingvistul George Giuglea; s-a ocupat de istoria limbii române şi de raporturile ei cu alte limbi romanice; studii de lexicologie şi de toponimie; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1967) – 140 de ani

 

– 1893: S-a născut Marţian Negrea, compozitor, muzicolog, dirijor şi pedagog (m. 1973)

 

– 1895: S-a născut filosoful Dumitru D. Roşca; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1980)

 

– 1896: S-a născut poetul şi eseistul Mihai Moşandrei (m. 1994)

 

– 1900: S-a născut compozitorul Iuliu Mureşianu (m. 1956)

 

– 1909: S-a născut arhimandritul Vasile Vasilachi, teolog, duhovnic și scriitor; fost vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada; a fost deținut 5 ani în temnițele comuniste (m. 2003) – 115 ani

 

– 1913: S-a născut violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (m. 1980)

 

– 1925: S-a născut scriitorul francez de origine română Isidore Isou (numele real: Jean-Isidore Goldstein), fondatorul lettrismului (1946) (m. 2007)

 

– 1926: S-a născut Tudor Vornicu, cunoscut ziarist şi om de televiziune (m. 1989)

 

– 1937: A murit istoricul Ioan Boroş, preot şi istoric; studii despre istoria Banatului; lucrări privind istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice; a înfiinţat Muzeul Lugojului (n. 1850)

 

– 1939: S-a născut Mircea Popa, critic şi istoric literar, scriitor şi profesor – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut Mihai Gingulescu, actor al Teatrului Naţional Târgu-Mureş din 1962 (m. 2016)

 

– 1941: S-a născut pictorul şi profesorul clujean Dan Bimbea (m. 1999)

 

– 1946: S-a născut etnologul Irina Nicolau, co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român; specialist în etnologie, istorie orală şi muzeologie, doctor în filologie-folclor, membru al unor importante organizaţii profesionale din ţară şi străinătate, Irina Nicolau a coordonat seria de cărţi bibliofile a Muzeului Ţăranului Român (m. 2002)

 

– 1948: S-a născut interpreta de muzică uşoară Doina Spătaru

 

– 1953: S-a născut Mihai Lungeanu, regizor de teatru, scenograf, scenarist, publicist, profesor universitar, critic de teatru, realizator de emisiuni radiofonice, formator, inițiator de proiecte şi programe culturale și artistice, naţionale şi internaţionale; din 1994 este regizor artistic al Radiodifuziunii Române, având în palmeres numeroase spectacole în cadrul Teatrului Național Radiofonic și patru premii UNITER

 

– 1956: S-a născut Matei Vişniec, poet, dramaturg, romancier și jurnalist; în perioada studiilor universitare s-a numărat printre membrii fondatori ai „Cenaclului de Luni”; în octombrie 1987 solicită şi obţine azil politic în Franţa; din august 1988 până în octombrie 1989 lucrează ca redactor la Secţia română a BBC, la Londra; revine în Franţa, unde lucrează la Radio France Internationale, Secţia română

 

– 1962: S-a născut actriţa Oana Pellea

 

– 1963: S-a născut Octave, pseudonimul artistic al lui Octav Teodorescu, muzician rock, compozitor, orchestrator, cantautor, multi-instrumentist (chitări, clape, instrumente programabile) şi producător muzical; pionier al muzicii electronice şi utilizării computerelor şi sintetizatoarelor în muzică în România

 

– 1964: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Rădulescu – 60 de ani

 

– 1969: S-a născut Ovidiu Komornyik, interpret şi compozitor de muzică uşoară – 55 de ani

 

– 1973: S-a născut jurnalistul de televiziune Cătălin Radu Tănase, corespondent special al Ştirilor PRO TV

 

– 1974: S-a născut cântăreaţa Mălina Olinescu (m. 2011) – 50 de ani

 

– 1976: A murit Petru Manoliu, romancier, publicist şi traducător (n. 1903)

 

– 1996: A murit actorul Marian Hudac (n. 1934)

 

– 2003: A murit actorul Matei Gheorghiu (n. 1926)

 

– 2006: A murit tenorul Ludovic Spiess; fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1938)

 

– 2015: A murit aviatorul american de origine română Alexander (Alex) Vraciu; fost ofiţer în US Navy (Marina americană), este considerat unul dintre eroii forţelor armate americane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1918)

 

– 2017: A murit dirijorul şi compozitorul Stelian Olariu; a condus 55 de ani Corul Operei Naţionale Bucureşti (n. 1928)

 

– 2020: A murit Laura Loredana Zecheru, violonistă a Orchestrei Naţionale Radio; a fost membră Solaris Quartet (alături de Sabin Penea, Ana Maria Marian şi Andrei Nițescu) şi membră a Silvestri Orchestra (n. 1986)

 

– 2022: A murit pictorul şi graficianul Gedeon Petru Zoltán, lector al Academiei de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca (n. 1922)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

 

-Roma: Summit Italia-Africa

 

– Ujhorod, Ucraina: Ministrul de Externe al Ucrainei Dmytro Kuleba și șeful biroului prezidențial, Andrii Yermak, se vor întâlni la Ujhorod cu ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto

 

-Islamabad: Ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian va vizita Pakistan

 

– Managua, Nicaragua: Vizită a ministrului columbian al afacerilor externe

 

– Hong Kong: O instanță din Hong Kong trebuie să se pronunțe cu privire la restructurarea sau lichidarea Evergrande

 

– Ottawa, Canada: Audieri ca parte a anchetei publice privind ingerința străină în procesele electorale și instituțiile democratice la nivel federal (29 ian. – 2 feb.)

 

– New York: Raport către Consiliul de Securitate al ONU din partea procurorului ICC cu privire la situația din Darfur

 

– Riad, Arabia Saudită: Fotbal – meciul amical dintre Al Hilal – Inter Miami

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1688: S-a născut Emanuel Swedenborg, om de știință, om politic, filosof și teosof suedez, inginer de mine, militar, astronom, medic, zoolog, anatomist, economist și deputat; supranumit de Balzac „Buddha al Nordului”, Emanuel Swedenborg a fost una dintre cele mai misterioase și complexe personalități ale Scandinaviei (m. 1772)

 

– 1782: S-a născut compozitorul francez Daniel Auber (m. 1871)

 

– 1837, 29.I/10.II: A murit poetul Aleksandr Puşkin; considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne (n. 1799)

 

– 1838: S-a născut Edward Williams Morley, chimist și fizician american, cunoscut în primul rând pentru colaborarea cu Albert Michelson și ulterior cu Dayton Miller în realizarea experienței Michelson-Morley, experiență care a infirmat teoria eterului universal și a condus la elaborarea teoriei relativității de către Albert Einstein (m. 1923)

 

– 1862: S-a născut Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (m. 1934)

 

– 1866: S-a născut scriitorul francez Romain Rolland; Premiul Nobel pentru Literatură în 1915 (m. 1944)

 

– 1867: S-a născut Vicente Blasco Ibáñez, scriitor, jurnalist şi politician spaniol (m. 1928)

 

– 1890, 29.I./10.II: S-a născut Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; Premiul Nobel pentru Literatură în 1958 (m. 1960)

 

– 1892: S-a născut Ernst Lubitsch, regizor de film, actor, scenarist şi producător german (m. 1947)

 

– 1899: A murit pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley, unul dintre creatorii impresionismului francez (n. 1839) – 125 de ani

 

– 1910: S-a născut scriitorul francez Henri Queffélec; a făcut parte din „grupul naturaliştilor” (m. 1992)

 

– 1915: S-a născut Bill Peet, desenator şi scenarist american de desene animate; a realizat, la Studiourile Disney, „Cărţile junglei”, „Cenuşăreasa”, „101 dalmaţieni”, „Alice în ţara minunilor” etc. (m. 2002)

 

– 1918: S-a născut actorul american John Forsythe, cunoscut mai ales după rolul său din serialul „Dinastia” (m. 2010)

 

– 1924: S-a născut compozitorul italian Luigi Nono (m. 1990) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Dorothy Malone, actriță americană de film (m. 2018) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut Abdus Salam, fizician britanic de origine pakistaneză; specialist în fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru fizică pe 1979, împreună cu americanii Steven Weinberg şi Sheldon Glashow (m. 1996)

 

– 1929: S-a născut regizorul italian de film Elio Petri (m. 1982) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condus echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (m. 2011)

 

– 1933: S-a născut cântăreţul francez Sacha Distel (m. 2004)

 

– 1934: A murit chimistul german Fritz Haber, stabilit în Elveţia (1933); a descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică şi a realizat, împreună cu Carl Bosch, aplicarea industrială a acestuia; Premiul Nobel pentru Chimie în 1918 (n. 1868) – 90 de ani

 

– 1939: S-a născut interpreta afro-americană de jazz Jeanne Lee (numele de scenă al lui Margaret Davis) (m. 2000) – 85 de ani

 

– 1945: S-a născut Tom Selleck, actor și producător american de film

 

– 1948: S-a născut actriţa americană Kathryn Kates (m. 2022)

 

– 1954: S-a născut vedeta tv. afro-americană Oprah Winfrey, cunoscută moderatoare de talk show-uri – 70 de ani

 

– 1962: S-a născut Olga Nawoja Tokarczuk, scriitoare, eseistă, scenaristă, poetă și psihologă poloneză; Premiul Nobel pentru literatură în anul 2018

 

– 1962: A murit Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriac (n. 1875)

 

– 1968: A murit, la Zürich, în Elveţia, pictorul şi graficianul japonez Fujita Tsuguji (cunoscut şi sub numele de Fujita Tsuguharu sau Leonard Foujita) (n. 1886)

 

– 1985: A murit poetul peruan Martín Adán (pseudonimul lui Rafael de la Fuente Benavides) (n. 1908)

 

– 2012: A murit soprana americană Camilla Williams (n. 1919)

 

– 2012: A murit Oscar Luigi Scalfaro, om politic şi magistrat italian, preşedinte al Italiei (1992-1999) (n. 1918)

 

– 2013: A murit actorul britanic Bernard Horsfall (n. 1930)

 

– 2015: A murit poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (n. 1933)

 

– 2015: A murit scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a romanului ecranizat „Pasărea spin” (n. 1937)

 

– 2016: A murit Jacques Rivette, scenarist, regizor şi critic francez de film; considerat unul dintre ”părinţii Noului Val” al cinematografiei franceze, alături de Jean-Luc Godard, François Truffaut şi Claude Chabrol (n. 1928)

 

– 2019: A murit cântărețul, compozitorul, producătorul de înregistrări și instrumentistul american James Ingram, o figură importantă a R&B-ului din anii ’80 ai secolului trecut (n. 1952) – 5 ani

 

– 2020: A murit Frank Press, geofizician și seismolog american; a avut o influență puternică asupra interfeței americane știință-politică la sfârșitul secolului al XX-lea; membru de onoare al Academiei Române (n. 1924)

 

– 2021: A murit muzicianul britanic Hilton Valentine, fondator și chitarist al trupei britanice „The Animals” (n. 1943)

 

– 2022: A murit Sveatoslav Moscalenco, fizician din Rep. Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (n. 1928)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie