Felix Stroe: Conducerea PSD va hotărî, săptămâna viitoare, dacă va susține sau nu comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele

Publicat de Adina Sîrbu, 28 ianuarie 2024, 13:31
Anul 2024 va fi unul cu mai multe rânduri de alegeri. Printre candidații la funcția de președinte al României ar putea fi și actulul premier Marcel Ciolacu, a declarat liderul PSD Constanța, Felix Stroe:
În organele de conducere alel Partidului Social Democrat se va hotărî, ca și candidatură, candidatura domnului președinte Marcel Ciolacu. Eu îmi doresc din tot sufletul și o voi susține din tot sufletul. Eu merg foarte mult în județ, știți, și mă întâlnesc cu oamenii, iar oamenii îl apreciază tot mai mult pentru căldura cu care se adresează și cu care le vorbește, pentru măsurile și realizările pe care le are ca prim-ministru, pentru seriozitatea în abordare și pentru consecvență.
Despre susținerea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, Felix Stroe spune că zilele urmează să fie luată o decizie:
Vom avea pe 30 și pe 31 ianuarie, la București, un Consiliu Politic Național, unde va fi discutată și această problemă, și ce se va hotărî acolo așa vom proceda.
Liderul PSD Constanța, Felix Stroe, a mai declarat, în privința protestelor fermierilor și transportatorilor din România, că ar putea fi vorba și de manipulare, în contextul în care multe dintre solicitările lor au fost rezolvate:
Eu nu mai înțeleg cine-i reprezintă pe agricultori? Cei de la Afumați? Un camion și un cetățean care au făcut miting în București? Nu credeți că este și o manipulare imensă pentru a se crea tensiuni, deoarece acest guvern merge prea bine? Cele mai multe dintre solicitări sunt pertinente și cele mai multe au fost rezolvate deja. Și transportatorilor li s-au rezolvat multe probleme. Hai să vedem, RCA-ul nu s-a rezolvat? Ba da, s-a rezolvat. De exemplu, se poate plăti în rate, să beneficiezi de RCA și să plătești în rate. Doi: Banca Națională Română, la solicitarea Guvernului, a emis un aviz favorabil în ceea ce privește înghețarea ratelor dobânzilor la creditele luate pentru a-și procura tiruri, utilaje.
Redactor: Adrian Băncilă/ Foto: arhivă/ Redactor online: Adina Sîrbu