Premiera spectacolului “Nuntă, caut mire și mireasă” are loc mâine, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța

Publicat de Doina Sirbu, 25 ianuarie 2024, 12:49
Mâine, de la ora 18.00, actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța ne invită la premiera spectacolului “Nuntă, caut mire și mireasă”, o comedie plină de savoare în regia lui Aurel Palade.
Deși nu mai sunt bilete pentru reprezentația de vineri, managerul instituției, Aurel Palade ne asigură că la jumătatea lunii februarie, când se va juca din nou, vom găsi un loc în sală.
Mâine ne așteaptă un eveniment foarte, foarte interesant la Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare” din Constanța. Despre ce este vorba?
Mâine va fi premiera oficială la spectacolul “Nuntă, caut mire și mireasă”, un spectacol dedicat tineretului și nu numai, și celor mai în vârstă, chiar și copiilor un pic mai mici. Este un spectacol minunat, o comedie care va descreți frunțile pentru o oră și 35 de minute.
Aveam nevoie de o comedie, aveam nevoie să râdem, pentru că viața nu este tocmai simplă și astfel de momente ne fac să uităm de toate grijile și să ne bucurăm cu adevărat de viață. Puteți să ne prezentați, pe scurt, povestea din spatele acestui spectacol?
O să încerc să vă povestesc atât cât se poate povesti, cât să intrigăm spectatorii pentru a veni la teatru. E povestea unor tineri care, fără voia lor, nunta lor va trebui transmisă la televiziune. Și atunci apar o mie de lucruri pentru care nu sunt pregătiți – trac, ipocrizie, repetiții, regizori, lumini, o familie nu tocmai normală. Și atunci toate poveștile astea fac ca nunta lor să devină o poveste de arătat la teatru.
Mai sunt bilete?
Chiar nu mai sunt bilete. Deja e scris mare peste afiș că nu mai sunt locuri.
Când va mai fi jucată această piesă?
Ea s-a mai jucat și acum o săptămână şi jumătate. E un spectacol cerut, dar trebuie să avem în vedere faptul că sunt și alte spectacole care își cer dreptul de a fi arătate spectatorilor, dar cred că luna viitoare, undeva pe 15-20, va mai putea beneficia de încă o reprezentație.
Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”