CONSTANŢA: Un nou șantier a fost deschis pe bulevardul Mamaia

Publicat de Doina Sirbu, 25 ianuarie 2024, 16:11
După lucrările de pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și Ferdinand și de pe șoseaua Mangaliei, a fost deschis un șantier și pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța.
Momentan se lucrează la refacerea trotuarelor, dar reprezentanții municipalității spun că vor fi lucrări ample.
“Lucrările de reabilitare a bulevardului Mamaia, tronsonul cuprins între străzile Soveja și Zorelelor și strada Turda, avansează. Într-o primă etapă se înlocuiesc bordurile, iar suprafețele pietonale sunt reamenajate cu pavele moderne. Calitatea zonei de spațiu verde va fi îmbunătățită, scuarul median va fi reconfigurat pentru a fi create noi breșe de întoarcere pe fiecare sens de mers. La final se vor reabilita suprafețele carosabile prin frezarea stratului de uzură și așternerea unui asfalt rezistent la traficul greu și intens. Lucrările de reabilitare au fost amânate până acum din cauza intervențiilor pe care RAJA le-a avut și încă le mai are pe acest sector de drum”, a spus Luminița Lare, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.
Redactor: Adrian Băncilă / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Adrian Băncilă