Poliţiştii locali din Constanţa au aplicat sancţiuni pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu

Publicat de Doina Sirbu, 19 ianuarie 2024, 13:12
Polițiștii locali au desfășurat săptămâna aceasta, controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu, conform H.C.L nr. 339/2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2024.
În urma acțiunii desfășurate, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au fost verificate un număr de 271 de autoutilitare și s-au aplicat 160 sancțiuni contravenționale.
Persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală prin următoarele modalități:
-la ghișeele agențiilor fiscale SPIT, numerar sau prin intermediul cardului bancar;
-prin serviciul Westaco Express la staţiile OMV Petrom din municipiul Constanța, în numerar;
-prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează doar la ghișeele agențiilor fiscale;
– online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro cu sau fără autentificare în aplicația e-Tax.
Orice fapte care contravin legislației în vigoare, pot fi semnalate la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 – dispecerat Direcția generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: Primăria Constanţa