Președintele AEC: „Continuăm acțiunile în justiție împotriva ministrului Educației și pentru revocarea HG care blochează gratuitatea la transport”

Publicat de Adina Sîrbu, 18 ianuarie 2024, 18:18
Reprezentanţi ai Asociaţiei Elevilor din Constanţa au protestat, astăzi, timp de două ore, în faţa Ministerului Educaţiei, nemulțumiți că elevii navetişti nu beneficiază de transport gratuit.
Lorena Drăgușin, președintele AEC, a declarat că numărul elevilor care trebuie să plătească din buzunar pentru a ajunge la şcoală este foarte mare depășește 80.000:
Într-un final, doamna ministru a acceptat să discute cu elevii navetiști. Am adus tabelul cu centralizarea, care arată că sunt, de fapt, 82.000 de copii care nu beneficiază la momentul actual de transport gratuit, nu 30.000 așa cum doamna ministru a declarat, și faptul că sunt peste 30 de județe în care sunt probleme, nu 14, iar doamna ministru nu știa despre aceste date, ne arată că nu o interesează situația elevilor navetiști din județele din țară. Am spus că HG 1337 trebuie revocată din cauza faptului că este ilegală, pentru că autoritatea competentă contractantă ar trebui să fie Consiliul Județean, conform Regulamentului European 1370. În schimb, atât în Legea învățământului preuniversitar, cât și în această hotărâre de guvern, se spune că Ministerul Educației face plățile prin inspectorate. I-am prezentat doamnei ministru aceste probleme, aceste ilegalități care au loc din cauza HG 1337. Ne-a spus că se va rezolva de la 1 februarie. I-am explicat că, de la 1 februarie, unde nu s-au încheiat contracte cu operatorii de transport, elevii nu vor mai beneficia de transport gratuit, deoarece această hotărâre de guvern spune că, dacă până la 1 februarie nu s-au încheiat contractele, operatorii nu-și vor mai primi banii nici pe ceea ce au eliberat până acum, nici de acum încolo, adică nu vor mai acorda gratuitate elevilor. Doamna ministru a spus că în localitățile în care nu s-au încheiat aceste contracte, elevii vor beneficia de o sumă forfetară, ceea ce este o minciună. Legea spune că aceste sume forfetare se acordă doar în cazul în care într-o localitate nu există servicii de transport public, nu în cazul în care există, dar nu s-au încheiat aceste contracte. Adică, este o minciună, fiindcă nu se pot acorda sume forfetare pentru localitățile în care nu s-au încheiat contractele. Am ajuns la concluzia că doamna ministru nu-și cunoaște propria lege și nu cunoaște definiția transportului public, și, în mod clar ,nu dorește ca elevii să aibă transport gratuit, din moment ce a refuzat să revoce această hotărâre de guvern. În continuare, pregătim o plângere prealabilă împotriva doamnei ministru și o cerere de chemare în judecată pentru că ne dorim revocarea hotărârii de guvern care blochează gratuitatea elevilor la transport.