Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO | Tulcenii vor avea, în premieră, din această primăvară, un Gravity Park, realizat pe malul Lacului Ciuperca

AUDIO | Tulcenii vor avea, în premieră, din această primăvară, un Gravity Park, realizat pe malul Lacului Ciuperca

Publicat de Adina Sîrbu, 4 ianuarie 2024, 08:05

La Tulcea va fi dat în folosință, anul acesta, primul Gravity Park, mai multe unități de învățământ vor fi reabilitate, situație care va necesita relocarea elevilor din școlile respective, iar grație unui nou sistem de scurgere a apelor pluviale, orașul nu se va mai inunda la prima ploaie serioasă. Despre proiectele derulate la Tulcea, aflăm detalii de la primarul municipiului, Ștefan Ilie, într-un interviu realizat de Nicu Ispas.

La Tulcea, anul acesta, facem primul Gravity Park public din oraș. Probabil va fi gata în primăvară. Tinerii vor avea un spațiu foarte generos, de mai bine de jumătate de hectar, unde vor practica skateboard, paintball, cățărare, într-un parc creat pe malul Lacului Ciuperca.

Cum se prezintă unitățile de învățământ din Tulcea din punctul de vedere al stării tehnice?

Avem aproximativ 30 de unități școlare pentru care am obținut finanțări europene sau din fonduri locale și care ne vor aduce niște probleme, pentru că, atâta timp cât noi am făcut multe proiecte și trebuie să le reabilităm în același timp, trebuie să găsim spații noi pentru copii atunci când reabilităm școlile.

Ce probleme ați întâmpinat la reabilitare a infrastructurii de scurgere a apelor pluviale din Tulcea?

Tulcea este un oraș aflat pe malul Dunării, pe o fostă lagună sau în Lunca Dunării. În 1940, de exemplu, malul Dunării era în fața Muzeului de Artă sau în fața Primăriei. Între timp, oamenii au făcut lucrări de asanare, de desecare, și atunci Dunărea s-a strâmtorat, s-a dus acolo unde îi știm astăzi locul, dar ea, când erau precipitații bogate, se revărsa. Ori pe aceste terenuri, care n-au fost foarte bine fundamentate în sensul construcțiilor, terenul mustește de apă tot timpul, acolo se lasă clădirile, se sparg instalațiile, apa iese la suprafață. Și cel mai greu de realizat au fost aceste reconfigurări ale conductelor pentru a scurge apa pluvială adunată din torenți sau atunci când crește nivelul pânzei freatice a Dunării.

Care au fost soluțiile tehnice pe care le-ați găsit pentru a îmbunătăți sistemul de scurgere a apelor rezultate în urma ploilor?

Acum 100 și ceva de ani, primele lucrări pentru apele pluviale au fost realizate de niște ingineri foarte bine pregătiți la momentul respectiv, cu materialele care erau atunci, dar care rezistă, unele, și astăzi, și care au montat primele conducte prin care apa pluvială se scurgea gravitațional în Dunăre. De atunci n-au mai fost făcute altele. Bineînțeles că noile construcții, în perioada mai ales comunistă, le-au spart, au fost făcute peste construcțiile acelea, să spunem, monumentale din perioada anilor 1878-1940, și acum noi am făcut, în premieră, lucrări noi în același fel. Pe unele le-am reabilitat, am reabilitat conducte vechi din 1890, conducte foarte mari pe unde apa se scurgea încă de atunci. Acum le-am reabilitat, le-am cămășuit în premieră, cu o tehnică modernă, în sensul în care am introdus niște aparate în interiorul lor, care au introdus un fel de sac, după ce le-au curățat, pentru a putea fi utilizate  încă 20-30 de ani de acum înainte.

Redactor: Nicu Ispas/ Foto: Ștefan Ilie/ Redactor online: Adina Sîrbu

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România