Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 3 ianuarie

Calendarul zilei – 3 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 3 ianuarie 2024, 05:00 / actualizat: 8 ianuarie 2024, 15:08

S-a întâmplat într-o zi de 3 ianuarie

* În urmă cu 552 de ani (1472), printr-un privilegiu comercial acordat negustorilor braşoveni de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, aceştia primeau libertate comercială deplină şi le era garantată securitatea activităţii lor pe teritoriul ţării (documentul era un semn pregătitor al reconcilierii domnului moldovean cu Matia I Corvin, regele Ungariei)

* Se împlinesc 275 de ani (1749) de când apărea, la Copenhaga, publicaţia „Berlingske Tidende” (Berling’s Times), cel mai vechi ziar danez care apare şi astăzi, şi unul dintre cele mai vechi din lume, conform World Association of Newspapers. În prezent se numește „Berlingske”

* La „Teatrul Italian” din Paris, a avut loc, acum 181 de ani (1843), premiera operei bufe în 3 acte, „Don Pasquale”, de G. Donizetti, după un libret de Michele Accursi şi Giacomo Ruffini

* În urmă cu 171 de ani (1853) apărea (bisăptămânal), la Sibiu, din iniţiativa mitropolitului Andrei Şaguna, ziarul de informaţie socială şi culturală „Telegraful român”, condus, iniţial, de Aaron Florian şi apoi de dr. Pavel Vasici. Din 1919 publicaţia a devenit organul Mitropoliei Ortodoxe de Alba Iulia şi Sibiu

* Acum 147 de ani (1877) avea loc semnarea unei Convenţii secrete ruso-austro-ungare, la Budapesta, prin care Rusia consimţea anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, în schimbul acceptării de către aceasta a încorporării celor trei judeţe din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul şi Ismail) la Rusia. Cele trei judeţe fuseseră retrocedate Moldovei prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 (3/15)

* Cu 133 de ani în urmă (1891) la Blaj apărea primul număr al ziarului „Unirea”, sub redacția lui Vasile Hossu. Era săptămânal, apărea sâmbăta şi avea ca subtitlu: „foaie bisericească-politică”. Aproape fiecare ediţie avea pe ultima pagină o rubrică, similară cu ceea ce apare în ziarele de azi la „Sfaturi utile”, sau „Ştiaţi că”

* Sunt marcaţi 65 de ani (1959) de când Alaska a devenit al 49-lea stat al SUA

* În urmă cu 63 de ani (1961) avea loc întreruperea relațiilor diplomatice dintre SUA și Cuba, după revoluţia comunistă condusă de liderul cubanez Fidel Castro (1926 – 2016). Statele Unite au restricționat comerțul cu această țară în februarie 1962. Organizația statelor americane, la presiunea Statelor Unite, a suspendat calitatea de membru a Cubei la 22 ianuarie 1962, iar guvernul SUA a interzis în totalitate comerțul dintre SUA și Cuba, în data de 7 februarie. Administrația Kennedy a extins această interdicție la 8 februarie 1963, interzicând cetățenilor americani să călătorească în Cuba sau să efectueze tranzacții financiare sau comerciale cu această țară. Relațiile dintre cele două state au fost reluate în iulie 2015, când și-au redeschis ambasadele pentru prima dată de la ruperea relațiilor

* Cu 34 de ani în urmă (1990) apărea Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind înfiinţarea şi înregistrarea oficială a partidelor politice în România (cu excepţia celor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat)

* Acum 31 de ani (1993) a fost semnat, la Moscova, Tratatul de reducere a armelor strategice II (START II) de către președintele SUA de la acea vreme George H. W. Bush și cel rus Boris Elțîn. În ciuda negocierilor, nu a intrat niciodată în vigoare. A fost ratificat de Senatul SUA la 26 ianuarie 1996 cu un vot de 87–4. Rusia a ratificat START II la 14 aprilie 2000, dar la 14 iunie 2002 s-a retras din tratat ca răspuns la retragerea SUA din Tratatul ABM

* Se împlinesc 5 ani (2019) de când China a efectuat cu succes prima aselenizare realizată vreodată pe faţa nevăzută a Lunii. Modulul de explorare Chang’e-4, lansat pe 8 decembrie, a aselenizat în siguranţă la ora 10:26, ora Beijingului (02:26 GMT). El a trimis o fotografie a suprafeţei lunare către satelitul Queqiao, aflat pe orbită în jurul Lunii. Spre deosebire de faţa Lunii aflată cel mai aproape de Pământ, care este întotdeauna îndreptată spre planeta noastră, nicio sondă sau modul de explorare nu a atins vreodată solul celeilalte părţi. Faţa ascunsă a satelitului natural al Terrei este montană şi accidentată, presărată cu cratere, în timp ce faţa vizibilă oferă multe suprafeţe plane, care permit aselenizarea

 

Aniversări – Comemorări

 

– Preasfântul nume al lui Isus (Calendarul Romano-Catolic 2024)

 

– 1886: S-a născut (în satul Zahareşti, Bucovina, Austro-Ungaria, astăzi în judeţul Suceava, România) Ion Grămadă scriitor, istoric şi publicist bucovinean, erou al Primului Război Mondial (m. 1917)

 

– 1894: S-a născut Sarina Cassvan; prozatoare (a scris multă literatură pentru copii, iar „30 de zile în studio” este unul dintre primele volume de reportaje româneşti) şi traducătoare (în 1931 a tradus antologia „Contes roumains d’écrivain contemporains”; autoare a numeroase traduceri din literatura universală); soţia scriitorului Ion Pas (m. 1978) – 130 de ani

 

– 1896: S-a născut actorul George Calboreanu (m. 1986). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 5.I.1896

 

– 1900: S-a născut inginerul Traian Negrescu; lucrări de referinţă în domeniul metalurgiei; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

 

– 1909: S-a născut Dan Smântânescu, scriitor, istoric şi critic literar; secretar particular al istoricului Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 (m. 2000) – 115 ani

 

– 1909: S-a născut violoncelistul, compozitorul și profesorul Iuliu Boniş (m. ?) – 115 ani

 

– 1912: S-a născut Emil Condurachi, istoric şi arheolog; specialist în istoria Antichităţii; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1987)

 

– 1916: S-a născut Ada Orleanu, prozatoare, publicistă şi traducătoare (m. 1990)

 

– 1930: S-a născut Petre Alexandrescu, arheolog, elenist, istoric al religiilor (m. 2009)

 

– 1941: S-a născut Emilian Corniţescu, preot, teolog, biblist şi profesor universitar dr.; unul dintre cei mai importanţi specialişti români contemporani în studiul Vechiului Testament

 

– 1953: S-a născut interpretul de muzică uşoară Gabriel Dorobanţu

 

– 1957: S-a născut Alexandru Matei, percuționist și profesor la Universitatea Națională de Muzică București; fondator al ansamblului „Game”, membru al ansamblului „Archeus”

 

– 1961: A murit chirurgul Nicolae Hortolomei; a pus, în 1949, bazele Laboratorului de chirurgie experimentală de la spitalul „Colţea” din Bucureşti; pionier în diverse domenii ale chirurgiei; de numele său se leagă şi punerea bazelor Societăţii Române de Urologie (1933); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1885)

 

– 1967: A murit Alfred Margul Sperber, poet, publicist şi traducător de limbă germană din România (n. 1898)

 

– 1977: S-a născut dirijorul Tiberiu Soare

 

– 1978: A murit inginerul Gheorghe Manea; cercetări ştiinţifice în domeniul construcţiilor de maşini; cursurile sale la Institutul Politehnic Bucureşti (publicate sub titlul „Organe de maşini”, 1956-1958) au devenit lucrări de referinţă în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

 

– 2011: A murit regizorul de film documentar Erich Nussbaum, specializat în filme despre artă (n. 1934)

 

– 2011: A murit Dumitru Titus Popa, jurnalist și profesor universitar, fost director general al TVR în perioada 1994 – 1996 (n. 1940)

 

– 2013: A murit Sergiu Nicolaescu, regizor, scenarist, actor, producător de filme şi om politic (parlamentar din partea FSN, PSDR şi PSD, din 1990, cu excepţia legislaturii 2004-2008; membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură; s-a numărat, totodată, printre cei care au participat la Revoluţia din 1989); a realizat peste 60 de filme, aproape toate momentele importante ale istoriei naţionale regăsindu-se în acestea (n. 1930)

 

– 2016: A murit pictorul Ștefan Iaută; membru al filialei UAP Piatra-Neamț (n. 1940)

 

– 2022: A murit George Bălan muzicolog, filosof, aforist, publicist și profesor; în 1977 s-a stabilit în Germania, unde a fondat o „școală a ascultătorului conștient”, intitulată „Musicosophia-Schule“, o fundaţie şi o editură cu acelaşi nume (n. 1929)

 

– 2023: A murit Mitică Popescu, actor de film, teatru, radio, televiziune și voce, un adevărat maestru al comediei româneşti; cea mai mare parte a activității sale în teatru a desfășurat-o pe scena Teatrului Mic din București (1973-2010); a prezentat una dintre cele mai longevive producții TVR, emisiunea „D’ale lui Mitică”, difuzată din 2000 la postul TVR 2 (n. 1936) – 1 an

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

-Beirut, Liban: Discurs al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah

 

– Londra: Greva medicilor din Anglia pentru creșterea salariilor (3 – 9 ian.)

 

– Washington, DC: Publicarea procesului-verbal al reuniunii monetare a Fed

 

Aniversări – Comemorări

 

– 106 î.Hr: S-a născut Marcus Tullius Cicero, unul dintre cei mai prolifici scriitori romani (a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine), mare orator, filosof, avocat şi om politic (susţinător al republicii); considerat „om universal” (m. 43 î.Hr.) – 2130 de ani

 

– 1719: S-a născut Francisco José Freire, istoric şi filolog portughez (m. 1773) – 305 ani

 

– 1785: A murit compozitorul italian Baldassare Galuppi (n. 1706)

 

– 1795: A murit ceramistul englez Josiah Wedgwood, inovator al tehnicii industriale a ceramicii de artă (n. 1730)

 

– 1829: S-a născut profesorul şi filologul german Konrad Duden (m. 1911) – 195 de ani

 

– 1875: A murit lexicograful francez Pierre Larousse; a înfiinţat, la Paris, în 1852, împreună cu Augustin Boyer, Casa de editură care-i poartă numele, specializată în lucrări enciclopedice; opera sa majoră a fost „Grand Dictionnaire Universel du XIX-e Siècle” (în 15 volume), editat între anii 1866 şi 1876 (n. 1817)

 

– 1892: S-a născut (în Republica Sud Africană) scriitorul, poetul, filologul şi profesorul britanic John Ronald Revel Tolkien, creatorul trilogiei „Stăpânul inelelor”; considerat „tatăl” literaturii fantastice, mai exact al subgenului „high fantasy” (m. 1973)

 

– 1897: S-a născut actriţa germană de film Pola Negri, divă a filmului mut, prima actriţă europeană care devine star hollywoodian, datorită regizorului Ernst Lubitsch (m. 1987)

 

– 1923: A murit Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh; cunoscut, în special, pentru romanul său „Peripeţiile bravului soldat Švejk” (n. 1883)

 

– 1926: S-a născut Sir George Martin, producător muzical, compozitor, aranjor, inginer de sunet şi muzician britanic; a produs albumele de studio ale formaţiei „The Beatles” (m. 2016)

 

– 1929: S-a născut Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (m. 1989) – 95 de ani

 

– 1930: S-a născut actorul american Robert Loggia (m. 2015)

 

– 1931: A murit mareşalul Joseph Joffre, comandant suprem al armatelor franceze (1914-1916) pe frontul de Vest în timpul primului război mondial; renumit în urma victoriei de la Marna (n. 1852)

 

– 1938: S-a născut actorul rus de teatru şi film Aleksandr Lazarev (m. 2011)

 

– 1946: S-a născut John Paul Jones (John Richard Baldwin), muzician, compozitor, producător și multi-instrumentist englez (Led Zeppelin)

 

– 1956: S-a născut Mel Gibson, actor, regizor, producător şi scenarist american de film

 

– 1960: A murit regizorul şi actorul suedez de film Victor Sjőstrőm, unul dintre marii maeştri ai filmului mut, considerat, alături de Mauritz Stiller, „părintele” cinematografului suedez (n. 1879)

 

– 1969: S-a născut Michael Schumacher, fost pilot de curse german; a câştigat campionatul mondial de Formula 1 de şapte ori (în 1994, 1995 şi în anii 2000-2004, consecutiv), realizând o performanţă unică; este considerat, de către cei mai mulţi specialişti, drept cel mai bun pilot de Formula 1 din toate timpurile; la data de 29 decembrie 2013, a suferit un grav accident de schi, la Meribel, în Franţa, aflându-se și în prezent într-un proces de recuperare – 55 de ani

 

– 1974: A murit Gino Cervi, actor italian (n. 1901) – 50 de ani

 

– 1992: A murit Judith Anderson, actriță americană de origine australiană (n. 1897)

 

– 1998, 3/4: A murit regizorul şi scenaristul italian Carlo Ludovico Bragaglia, prolific realizator în special de comedii (n. 1894)

 

– 2003: A murit Monique Wittig, romancieră şi eseistă franceză, emigrată în SUA în 1976 (n. 1935)

 

– 2012: A murit scriitorul şi publicistul ceh Josef Škvorecký (n. 1924)

 

– 2013: A murit actriţa americană de origine spaniolă Patty Shepard (n. 1945)

 

– 2014: A murit actriţa și pictorița americană Alicia Rhett; cunoscută mai ales pentru rolul Indiei Wilkes din filmul „Pe aripile vântului” (n. 1915) – 10 ani

 

– 2014: A murit producătorul american de film Saul Zaentz, câştigător a trei premii Oscar (n. 1921) – 10 ani

 

– 2014: A murit cântăreţul american Phil Everly; a făcut parte din trupa de rock’n’roll „Everly Brothers” (n. 1939) – 10 ani

 

– 2019: A murit Herb Kelleher, om de afaceri, avocat american, personalitate a industriei aeriene americane, pionier al curselor aeriene low-cost, cofondator al companiei „Southwest Airlines” și preşedinte executiv al acesteia timp de 30 de ani (n. 1931) – 5 ani

 

– 2020: A murit Qasem Soleimani, general-maior iranian în Corpul Gărzii Revoluționare Islamice și, din 1998, comandantul forțelor Quds – o divizie responsabilă în principal de operațiunile militare și clandestine extrateritoriale; a fost considerat, de o parte din analiști, cel mai popular om din Iran și între cei mai puternici lideri din Orientul Mijlociu (n. 1957)

 

– 2021: A murit cântărețul și compozitorul britanic Gerry Marsden; a cunoscut celebritatea în anii ’60 ai secolului trecut ca solist al formaţiei „Gerry And The Pacemakers” (n. 1942)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie