Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 31 decembrie

Calendarul zilei – 31 decembrie
Foto: calendar 31 decembrie

Publicat de Codrin RAITA, 31 decembrie 2023, 05:00 / actualizat: 1 ianuarie 2024, 8:35

S-a întâmplat într-o zi de 31 decembrie

* Cu 171 de ani în urmă (1852) avea loc inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare din Bucureşti (din 1875, Teatrul Naţional). Prin proporţiile şi amenajările interioare era, la acea dată, al treilea din Europa. S-a jucat vodevilul franţuzesc „Zoe sau Amor românesc”, pe muzica lui Ioan Andrei Wachmann (în rolurile principale – Costache Caragiali şi Nini Valéry). Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali

* Acum 157 de ani (1866) avocatul Ioan Raţiu prezenta împăratului Austriei, Franz Joseph I, la Viena, o petiţie (redactată de George Bariţiu şi semnată de 1493 de intelectuali, negustori, industriaşi şi agricultori români) în care se exprima protestul împotriva votării de către noua Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria

* Cu 107 ani în urmă a avut loc „Catastrofa de la Ciurea”, nume sub care a intrat în istorie cel mai grav accident feroviar din România. Accidentul a avut loc în data de 31 decembrie 1916/13 ianuarie 1917, în plină desfășurare a Primului Război Mondial, în gara din localitatea Ciurea, la sud de Iași, pe calea ferată Bârlad – Iași. Bilanțul a fost de peste 1.000 morți, absența unei anchete oficiale nepermițând elucidarea cauzelor accidentului. Trenul era neîncăpător pentru numărul mare de persoane care stăteau chiar şi între tampoanele de legătură. Frânele, testate chiar şi în ultima staţie înainte de Ciurea, păreau că funcţionează fără nici o problemă, și  totuşi, în apropierea gării Ciurea, trenul a urcat o pantă iar, în momentul coborârii, frânele au cedat. Existau frâne manuale, dar din cauza aglomerării mecanicii nu au putut ajunge la ele. Trenul a intrat în gară cu o viteză foarte mare. Pe linia 1 staţionau vagoanele cu pacură. A fost activat macazul astfel încât trenul să intre spre dreapta pe linia 2 şi să se evite coliziunea. Din cauza vitezei şi a unghiului foarte mare de cotire, doar locomotiva şi încă un vagon au reuşit să treacă. Celelalte au deraiat, mai puţin două vagoane care au rămas pe linie. Cel puţin unul dintre vagoane s-a ciocnit de cisternele pline de combustibil, declanşându-se o explozie, urmată un incediu enorm

* În urmă cu 106 ani (1917) guvernul sovietic recunoştea independenţa Finlandei, care, la 6.XII.1917, profitând de revoluţia bolşevică rusă, îşi declarase independenţa totală

* Acum 98 de ani (1925) Consiliul de Coroană aproba renunţarea principelui Carol la toate drepturile şi prerogativele ce-i reveneau în calitate de moştenitor al Coroanei României, precum şi succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. La 12.XII.1925, din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol a renunţat, pentru a treia oară, la calitatea de principe moştenitor la tron, hotărând să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman

* Sunt marcați 85 de ani (1938) de când celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea şoferilor aflaţi în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA)

* Cu 77 de ani în urmă (1946) era livrat statului primul tractor fabricat în întregime la „Uzinele Tractorul” din Braşov (fabrica de tractoare a început să producă în fostele „Uzine IAR” de avioane, înfiinţate în 1925 şi desfiinţate de Guvernul dr. Petru Groza). „Uzina Tractorul” a intrat, după 1990, într-un lent proces de privatizare, fiind desfiinţată definitiv în 2007

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când erau înfiinţate trupele Ministerului de Interne pentru „securitatea teritoriului şi frontierelor ţării”. În 1948 a fost înființat Serviciul de Pașapoarte și Poliție de Frontieră din subordinea Ministerului de Interne, iar, un an mai târziu, Trupele de Grăniceri aveau ca sarcină și controlul punctelor de trecere a frontierei

* Acum 67 de ani (1956) lua ființă Televiziunea Română (la început cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună). Primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Str. Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR. Postul funcţiona în cadrul Radioteleviziunii Române, conduse de un comitet numit de Consiliul de Miniştri. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj. Pe 23 august 1983, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională, Televiziunea Română făcea prima transmisie color oficială

* Se marchează 60 de ani (1963) de când România şi Islanda decid ridicarea la rang de ambasadă a reprezentanţelor lor diplomatice (stabilite la rang de legaţie la 16.V.1956)

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când avea loc primul zbor al supersonicului rus, Tupolev Tu-144, cunoscut mai ales sub deumirea de „Concordski” şi prezentat în premieră, în 1971, în cadrul unui salon aviatic desfăşurat la Paris

* Acum 34 de ani (1989) apărea Decretul-lege al CFSN privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România

* În discursul de Anul Nou de acum 34 de ani (1989), preşedintele Consiliului FSN, Ion Iliescu, anunţa abolirea pedepsei cu moartea în România

* Tot cu 34 de ani în urmă era constituită, la Bucureşti, prima organizație a societății civile înfiinţate legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului. Grupul pentru Dialog Social intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale

* În urmă cu 31 de ani (1992) Republica Federativă Cehă şi Slovacă îşi înceta existenţa, potrivit Legii constituţionale privind dispariţia RFCS, succesoare ale fostei Cehoslovacii, ca state independente, devenind Republica Cehă şi Republica Slovacă

* Acum 24 de ani (1999) Canalul Panama (ce traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific) a trecut sub deplina suveranitate a Republicii Panama, pe baza Tratatului semnat la 7.IX.1977, la Washington, de către preşedintele SUA, Jimmy Carter, şi premierul panamez, Omar Torrijos. În baza acestuia, jurisdicţia generală asupra zonei Canalului (în domeniile administrativ, civil şi penal) a fost transferată de SUA autorităţilor panameze. Canalul Panama a fost construit între anii 1881 şi 1914. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” Statelor Unite construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri, finalizate cu Tratatul Torrijos-Carter

* Acum 12 ani (2011) se încheia prezenţa americană în Irak (începută în martie 2003), instituită sub denumirea de „Ziua Irakului”

* Cu doar 4 ani în urmă (2019) în orașul Wuhan, provincia Hubei, din China au fost raportate primele cazuri de coronavirus. Pandemia de coronavirus 2019–2020 a început pe 12 decembrie 2019, când în centrul orașului chinez a apărut un grup de persoane cu un tip de pneumonie de cauză necunoscută, legată în principal de proprietarii de tarabe care lucrau la piața de pește Huanan, care vindeau și animale vii. O săptămână mai târziu, pe 7 ianuarie 2020, autoritățile chineze au confirmat că au identificat un nou virus, de tipul coronavirusurilor, o familie de virusuri din care face parte și răceala obișnuită, dar și SARS și MERS. Noul virus a fost numit temporar „2019-nCoV”. Pneumonia părea să nu aibă o cauză clară, iar vaccinurile sau tratamentele existente nu erau eficiente. Virusul prezenta dovezi de transmitere de la persoană la persoană, iar rata de transmitere (rata infecției) a escaladat la jumătatea lunii ianuarie. Perioada de incubație (perioada de la expunere până la apariția simptomelor) este de aproximativ două săptămâni, iar simptomele includ febră, tuse și dificultăți de respirație. Începând cu 24 ianuarie 2020, au avut loc 26 decese, toate în China și existau dovezi că se transmite de la om la om. De asemenea, au fost semnalate cazuri confirmate în Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Macau, Hong Kong și Statele Unite. Primul deces confirmat din cauza infecției cu coronavirus a avut loc, în China, la 9 ianuarie 2020. La 23 ianuarie 2020, centrul Wuhan a fost plasat în carantină și au fost suspendate toate mijloacele de transport în comun. La aceeași dată, Organizația Mondială a Sănătății a decis să nu declare o urgență internațională pentru sănătate, însă, în urma amplorii pe care a luat-o la nivel mondial, pe 11 martie Organizația Mondială a Sănătății a declarat că focarul de coronavirus a devenit o pandemie. Ulterior, acest nou coronavirus s-a dovedit a fi similar cu sindromul respirator acut sever (SARS-CoV) și a fost denumit SARS-CoV-2, iar boala COVID-19 (CO-corona, VI-virus, D-disease, descoperită în 2019). Primele cazuri de coronavirus din România au fost confirmate pe 26 februarie, făcând până în prezent peste 58.000 de victime

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Hermes (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

 

– Sf. Iosif, Logodnicul Mariei, Sf. pf. David Împăratul și Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 1659: A murit János Apáczai Csere, cărturar umanist ardelean, cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică; unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic (n. 1625)

 

– 1842: S-a născut Iacob Negruzzi, prozator, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, jurist, profesor şi politician; membru-fondator şi secretar al „Junimii”; redactorul „Convorbirilor literare”; membru titular al Academiei Române din 1881, vicepreşedinte şi preşedinte al acestui for în mai multe rânduri; fiul scriitorului paşoptist Costache Negruzzi (m. 1932)

 

– 1858: S-a născut Enea Hodoş (frate cu Ion Gorun şi Nerva Hodoş), scriitor, folclorist şi publicist; s-a afirmat ca autor de manuale, între acestea detaşându-se cel de istoria literaturii române; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1945) – 165 de ani

 

– 1869: S-a născut juristul Constantin Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului XIX până în primele decenii ale secolului XX („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (m. 1932)

 

– 1889: A murit scriitorul Ion Creangă; recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1839)

 

– 1892: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) sculptoriţa Miliţa Petraşcu (numele la naştere: Melania Nicolaevici) (m. 1976). NOTĂ: În legătură cu data naşterii sale, există mai multe opinii. Artista însăşi, într-o convorbire avută cu scriitorul Victor Crăciun (Victor Crăciun, Portretul-Autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi, Editura Semne, 2011, p. 20) precizează că s-ar fi născut cu 10 ani mai devreme, respectiv în anul 1882. Ar fi optat pentru varianta naşterii sale în anul 1892 pentru a evita o atitudine de respingere, pe criteriul diferenţei de vârstă, din partea familiei soţului ei Emil Pătraşcu, născut în anul 1890. Potrivit mentalităţii vremii, era greu de acceptat o diferenţă atât de mare între soţi, îndeosebi când cea mai în vârstă era soţia

 

– 1894: S-a născut Alexandru Marcu, istoric literar şi traducător (numeroase traduceri din literatura italiană: Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.); italienist de mare prestigiu, în lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (m. 1955)

 

– 1903: S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit (în 1933) la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (m. 1946, s-a sinucis) – 120 de ani

 

– 1915: S-a născut Nell Cobar, caricaturist şi regizor de film de animaţie (m. 1993)

 

– 1919: S-a născut Jean Grosu, traducător din literaturile cehă (a fost primul care a tradus în limba română „Peripeţiile bravului soldat Svejk” de Hašek, în 1955), slovacă şi elveţiană, printre traduceri fiind şi numeroase piese de teatru; a realizat, totodată, multe dramatizări şi adaptări radiofonice după opere din aceste literaturi (m. 2007)

 

– 1931: A murit Iacov (Ioan) Antonovici, teolog, episcop ortodox şi istoric; a păstorit ca episcop al Dunării de Jos și apoi ca episcop al Hușilor; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1856)

 

– 1946: S-a născut Mihai Dascăl (pseudonimul lui Mihail Dascălu), critic şi istoric literar, editor (m. 2004)

 

– 1949: S-a născut regizorul artistic Vasile Manta, nume de primă mărime al Teatrului Național Radiofonic; a realizat peste 3800 de piese radiofonice în toate genurile, emisiuni scenarizate, emisiuni de divertisment (m. 2018)

 

– 1953: A murit Mărgărita Miller-Verghy, prozatoare, autoare dramatică, publicistă, pedagog şi prolifică traducătoare (din literaturile engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă); a tradus în limba franceză din Eminescu, Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu; prin proza sa a contribuit la emanciparea scrisului feminin românesc modern (n. 1865) – 70 de ani

 

– 1956: A murit Eugen Herovanu, prozator, eseist şi memorialist; avocat şi profesor de procedură civilă la Iaşi (1920-1929) şi Bucureşti (1929-1950), este autorul unor apreciate lucrări juridice (n. 1874)

 

– 1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice ”Opera” şi la transformarea ei în ”Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără (n. 1887) – 60 de ani

 

– 1968: S-a născut fostul Episcop al Devei şi Hunedoarei, Gurie Georgiu; în luna iulie a anului 2001 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”; în urma înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, la doar 41 de ani, a fost ales episcop titular al eparhiei şi înscăunat la Deva pe 29 noiembrie acelaşi an (m. 2021) – 55 de ani

 

– 1968: A murit Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894) – 55 de ani

 

– 1985: A murit compozitorul Nicolae Kirculescu (n. 1903)

 

– 1988: A murit Arnold Hauser, scriitor român de etnie germană (n. 1929) – 35 de ani

 

– 2001: A murit Ion Zamfirescu, filosof, istoric al teatrului, memorialist, profesor şi publicist; ultimul reprezentant al gândirii maioresciene din cultura filosofică a secolului al XX-lea (n. 1907)

 

– 2020: A murit Constantin Bosânceanu, fotbalist care a evoluat pe postul de fundaș în zeci de meciuri din Liga 1 (n. 1966)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Au loc festivități de Anul Nou în întreaga lume

 

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Vecernia de sfârșit de an la Bazilica Sfântul Petru

 

– Srihaikota, India: ISRO – Organizaţia Indiană pentru Cercetare Spaţială – efectuează un zbor de testare fără pilot pentru viitoarea misiune orbitală cu echipaj Gaganyaan

 

– Londra: Șeful Unilever, Alan Jope, părăsește această funcție

 

– New Delhi: Federația indiană de lupte își alege președintele, după un scandal de hărțuire sexuală

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1384: A murit John Wycliffe (sau Wycliff), teolog, filosof şi reformator englez, iniţiator al primei traduceri complete a Bibliei în limba engleză (n. 1330)

 

– 1679: A murit Giovanni Alfonso Borelli (pe numele său adevărat Giovanni Francesco Antonio Alonso), fizician, matematician și astronom renascentist italian, considerat întemeietorul biomecanicii (n. 1608)

 

– 1691: A murit Robert Boyle, fizician, chimist şi filosof irlandez; unul dintre întemeietorii chimiei moderne; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (n. 1627)

 

– 1719: A murit John Flamsteed, primul astronom regal al Angliei; a organizat Observatorul astronomic de la Greenwich (fondat în 1675); a realizat aici primele observaţii astronomice reale folosite de Newton în elaborarea teoriei gravitaţionale; a întocmit un catalog al stelelor (n. 1646)

 

– 1849: S-a născut Kornél Ábrányi (fiul), romancier, poet și jurnalist maghiar (m. 1913)

 

– 1855: S-a născut poetul italian Giovanni Pascoli (m. 1912)

 

– 1869: S-a născut Henri Matisse, pictor, decorator şi sculptor francez; reprezentant de seamă al fovismului (m. 1954)

 

– 1872: A murit dramaturgul și prozatorul Aleksis Kivi, considerat întemeietorul teatrului național finlandez (n. 1834)

 

– 1877: A murit Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1819)

 

– 1878: S-a născut scriitorul argentinian de origine uruguayană Horacio Quiroga (m. 1937) – 145 de ani

 

– 1880: S-a născut George Marshall, general şi om politic american; iniţiator al Planului ce-i poartă numele, plan care prevedea acordarea de ajutoare gratuite naţiunilor europene după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial (1948-1952), în vederea relansării economice a acestora; Premiul Nobel pentru pace pe 1953 (m. 1959)

 

– 1899: S-a născut Silvestre Revueltas, compozitor şi violonist mexican (m. 1940)

 

– 1899: A murit Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (n. 1842)

 

– 1903, 31.XII. /1904, 13.I: S-a născut Nathan Milstein, violonist american de origine rusă (m. 1992) – 120 de ani

 

– 1905: S-a născut Tadeusz Breza, romancier polonez (m. 1970)

 

– 1905, 31.XII. /1906, 13.I: A murit fizicianul rus Aleksandr Popov; a inventat antena de radiorecepţie (1895) şi a realizat primul aparat de recepţie radiotelegrafică (1896) (n. 1859)

 

– 1908: S-a născut (în oraşul Buczacz, din Imperiul Austro-Ungar, astăzi, în Ucraina) Simon Wiesenthal, celebrul „vânător de nazişti”; supravieţuitor al Holocaustului, şi-a dedicat întreaga viaţă aducerii în faţa justiţiei a criminalilor de război germani din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (m. 2005) – 115 ani

 

– 1919: S-a născut Artur Fischer, lăcătuş şi inventator german; a înregistrat peste 1.100 de brevete de invenţie, printre care: primul bliţ sincronizat pentru o cameră foto, diblul din plastic pentru prinderea holţşuruburilor în perete, kiturile de modelism Fischertechnik, duzele de ventilaţie etc; în 1948 şi-a înfiinţat propria companie, Fischer Group, care are acum 42 de subsidiare internaţionale (m. 2016)

 

– 1922: S-a născut pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (m. 2001)

 

– 1925: S-a născut Jaap Schröder, violonist, dirijor și pedagog olandez (m. 2020)

 

– 1935: S-a născut Salman bin Abdulaziz Al Saud, regele Arabiei Saudite din 2015; este al șaptelea monarh de la întemeierea acestui regat și custode al locurilor sfinte ale islamului de la Mecca și Medina

 

– 1936: A murit scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno (n. 1864)

 

– 1937: S-a născut Sir Anthony Hopkins, actor, regizor și producător de film, scenarist, compozitor și pictor galez

 

– 1940: A murit Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician şi inventator francez; cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic (n. 1851)

 

– 1941: S-a născut actriţa britanică Sarah Miles

 

– 1943: S-a născut actorul britanic de film Ben Kingsley (nume real: Krishna Bhanji) – 80 de ani

 

– 1948: S-a născut Donna Summer (nume real: LaDonna Adrian Gaines), cântăreaţă şi textieră americană, supranumită „regina muzicii disco” (m. 2012) – 75 de ani

 

– 1950: A murit Charles Koechlin, compozitor şi profesor francez (n. 1867)

 

– 1959: S-a născut Val Kilmer, actor american

 

– 1980: A murit actorul şi regizorul american de film Raoul Walsh (n. 1887)

 

– 2000: A murit José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (n. 1918)

 

– 2015: A murit interpreta (de jazz, soul, blues), compozitoarea și actrița americană Natalie Cole, fiica celebrului muzician Nat King Cole (n. 1950)

 

– 2016: S-a născut actorul american William Christopher (n. 1932)

 

– 2018: A murit cântăreaţa franco-israeliană Maya Casabianca (nume la naștere: Margalit Azran), celebră în anii ’60 ai secolului trecut atât în Franţa cât şi în ţările arabe (n. 1941, în Maroc) – 5 ani

 

– 2020: A murit actorul şi regizorul francez Robert Hossein (n. 1927)

 

– 2021: A murit actriţa americană de comedie Betty White, cu o carieră de peste opt decenii (n. 1922)

 

– 2022: A murit Papa Emerit Benedict al XVI-lea (2005-2013); cardinalul Joseph Ratzinger a fost ales Suveran Pontif la 19.IV.2005 (după moartea Papei Ioan Paul al II-lea); a urcat în Scaunul Pontifical la 24.IV.2005; a fost al 265-lea papă din istoria Bisericii Catolice, a fost cel mai în vârstă cardinal care a acces pe tronul Sfântului Petru în ultimii 275 de ani şi primul papă german după aproape 1000 de ani, de la pontificatul lui Ştefan al IX-lea/1057-1058; a renunţat la pontificat, din motive de sănătate, începând cu data de 28.II.2013 (n. 1927, la Marktl am Inn, Germania) – 1 an

 

– 2022: A murit jurnalista americană Barbara Walters; prima femeie care a prezentat un jurnal de ştiri de seară în Statele Unite; a fost o adevărată legendă, o deschizătoare de drumuri, nu doar pentru femei în jurnalism, ci pentru jurnalism în sine (n. 1929) – 1 an

 

– 2022: A murit poetul şi traducătorul „sârbo-valah” Adam Puslojić, prieten apropiat al lui Nichita Stănescu; animator şi ferment al relaţiilor culturale româno-sârbeşti, a fost, de asemenea, un traducător prodigios din literatura română (n. 1943, într-un sat românesc de pe valea Timocului) – 1 an

 

– 2022: A murit cântăreața și compozitoarea americană Anita Pointer, una dintre membrele „The Pointer Sisters”, formaţie premiată cu mai multe trofee Grammy, cunoscută pentru hituri pop, country şi R&B din anii ’70 și ’80 ai secolului XX (n. 1948) – 1 an

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie