Vremea se răcește în Dobrogea și pe litoral. Apar ploile

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 decembrie 2023, 06:08
Vremea se răceşte, vineri, în Dobrogea, faţă de zilele trecute.
Meteorologii anunţă cel mult 6 grade Celsius în regiune, cer acoperit de nori şi vânt moderat cu intensificări. Sunt aşteptate şi ploi locale. Pe litoral vor fi 6 grade Celsius şi va ploua.
Sâmbătă va fi şi mai frig, valorile din termometre indicând 3 grade Celsius, fiind aşteptate şi precipitaţii sub formă de ninsoare. În schimb, de duminică încep să crească temperaturile până la 7 grade Celsius.