Judeţul TULCEA: Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident rutier. Sunt mai multe victime, printre care şi copii

Publicat de Doina Sirbu, 15 decembrie 2023, 18:26 / actualizat: 15 decembrie 2023, 19:39
Pompierii militari au descarcerat și extras un bărbat de 64 de ani dintr-un autoturism, iar a doua persoană a reușit să se autoevacueze până la sosirea echipajelor de intervenție.
O femeie și doi minori de 15 şi 1 an și 6 luni, au fost preluaţi cu două ambulanțe ale SAJ Tulcea, iar o persoană a fost luată de echipajul SMURD, fiind transportaţi pentru investigații și îngrijiri medicale la o unitate spitalicească.
De asemenea, pompierii au acționat și pentru a elimina pericolul unui incendiu luând măsuri PSI prin decuplarea bornelor autoturismelor și îndepărtarea fluidelor scurse pe partea carosabilă.