CONSTANŢA: AUR respinge condiționarea aderării la Schengen de primirea imigranților din Austria

Publicat de Doina Sirbu, 14 decembrie 2023, 18:06
Reprezentanții formațiunii politice nu sunt de acord nici un aderarea treptată. Din cauza blocajului din vămi, pierderile sunt foarte mari, în special pentru transportatori, susține Dumitru Bădrăgan, purtătorul de cuvânt al filialei constănțene a Alianței pentru Unirea Românilor.
“În opinia noastră, nu trebuie să existe așa ceva legat de o primire treptată sau doar deschiderea spațiului aerian, în condițiile în care de pe urma acestei chestiuni cei care suferă sunt transportatorii români. Și cifrele în ceea ce privește pierderile din economia românească, raportat la transportatorii români și la românii care se întorc în țară cu mașinile din Diaspora se ridică, în opinia partidului AUR, la peste 10 miliarde de euro anual, din cauza blocajului care există în vămi”, a declarat Dumitru Bădrăgan, purtătorul de cuvânt al filialei constănțene a Alianței pentru Unirea Românilor.
Redactor: Cătălina Radu / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Cătălina Radu