COSTINEȘTI: Amendă de 40.000 de lei, pentru depozitarea defectuoasă a deșeurilor
Publicat de Adina Sîrbu, 11 decembrie 2023, 10:22
Operatorul depozitului de deșeuri din Costinești a fost amendat cu 40.000 de lei pentru încălcarea prevederilor OG 2/2021 privind depozitarea deșeurilor – informează Garda de Mediu Constanța.
La controlul planificat efectuat de comisarii Gărzii de Mediu, s-a constatat că nu toate deșeurile intrate în depozit sunt supuse operațiunilor de tratare în instalațiile de pe amplasament.
Deșeuri municipale amestecate, deșeuri biodegrdabile și reciclabile au fost descărcate direct în alveola activă, în vederea eliminării prin depozitare, înainte de a fi dirijate către instalațiile de sortare, tratare mecano-biologică și compostare, în scopul separării elementelor reciclabile de componentele organice ale deșeurilor.
Sursă și foto: Garda de Mediu Constanța